Chişinăul solicită OSCE să se implice în legătură cu vinietele aplicate nelegitim de către Tiraspol
Sursa foto:gov.md Vizualizari:

Chişinăul solicită OSCE să se implice în legătură cu vinietele aplicate nelegitim de către Tiraspol

Viceprim-ministrul Cristina Lesnic a discutat şi a solicitat în cadrul întrevederii cu Şeful Misiunii OSCE în Republica Moldova, Claus Neukirch, implicarea constantă a OSCE în vederea obţinerii unor soluţii imediate privind problema aşa-numitelor plăţi de vinietă, aplicate nelegitim de către structurile de facto din regiunea transnistreană în privinţa conducătorilor de autovehicule, posesori de plăci de înmatriculare de model naţional şi care sunt cetăţeni ai Republicii Moldova.

De altfel, în cadrul întrevederii au fost discutate rezultatele vizitei recente în Republica Moldova a Reprezentantului Special al Preşedinţiei în exerciţiu a OSCE din partea Slovaciei pentru procesul de reglementare transnistreană, Franco Frattini, precum şi a fost reabordat şirul de probleme actuale ce necesită o implicare din partea OSCE.

Impedimentele artificial menţinute de către Tiraspol în calea liberei circulaţii în direcţia localităţilor din raioanele de est ale ţării la fel au fost pe agenda discuţiilor, fiind aduse în atenţie ultimele acţiuni unilaterale ale reprezentanţilor pretinselor structuri din regiune de limitare a liberei circulaţii a unor persoane, faptul că rămâne nesoluţionat şi aspectul deplasării nestingherite în/ prin regiune a oficialilor, dar şi necesitatea avansării cu sprijinul Misiunii OSCE în definitivarea unei expertize tehnice complete a podului dintre localităţile Gura Bâcului şi Bâcioc.

În cadrul dialogului, Viceprim-ministrul a menţionat căse a deplasa curând într-o vizită de documentare în satul Varniţa, după ce Tiraspolul a anulat aşa-numitului act regional din 25 ianuarie 2019.

De asemenea, a fost abordată situaţia din Zona de Securitate, măsurile întreprinse şi cele care se impun a fi luate în vederea eficientizării mecanismului de monitorizare, raportare şi de soluţionare a incidentelor apărute, fiind reiterată importanţa unei contribuţii productive a OSCE la aceste procese.

Citeşte şi:
 

Tiraspolul aplică vinietă pentru şoferii de pe malul drept al Nistrului - 100 de euro pe an pentru a circula în regiunea transnistreană

Similare
RECOMANDĂRI