Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

COVID-19 R. Moldova: Centrele comerciale îşi vor putea relua activitatea de pe 8 iunie

Centrele comerciale îşi vor putea relua activitatea de pe 8 iunie. Anunţul a fost făcut astăzi de premierul Ion Chicu, după şedinţa Comisiei Naţionale de Sănătate Publică. El a precizat că, unităţile de alimentaţie publică şi de divertisment din centrele comerciale rămân închise.

Premierul Ion Chicu a anunţat că pe de 1 iunie va fi reluată şi activitatea Agenţiei Servicii Publice, iar din 5 iunie se permite oficierea slujbelor religioase în interiorul bisericilor. De asemenea, de pe 8 iunie se redeschid mall-urile. 

ION CHICU, prim-ministrul Republicii Moldova: "S-a decis că, începând cu 8 iunie 2020 se va relua activitatea centrelor comerciale pe întreg teritoriul Republicii Moldova, cu excepţia pentru unităţile cu profil de alimentaţie publică şi divertisment amplasate în aceste centre comerciale. Respectiv aceste activităţi în cadrul centrelor comerciale nu vor fi premise".

Rămâne stabilită data de 7 şi 8 iunie pentru Paştele Blajinilor dar premierul face cu apel către cetăţeni pentru a fi responsabili şi să respecte măsurile de prevenire. 

ION CHICU, prim-ministrul Republicii Moldova: "Eu din păcate, personal am ambii părinţi decedaţi, dar în acest an nu o să merg pe 7 sau 8 iunie. O să mai aştept o perioadă şi o să mă duc aşa cum am făcut de fiecare dată la cimitir. Şi rog toţi oamenii să menţină această atitudine şi să mergem atunci când riscul va fi limitat". 

Comisia Naţională de Sănătate Publică a decis că până pe 30 iunie transportul public din Chişinău şi Bălţi să rămână sistat la sfârşitul săptămânii, inclusiv pe 8 iunie, când va fi zi liberă.
Similare
RECOMANDĂRI