Deputat ACUM, despre acuzaţiile lui Dodon la adresa Guvernului: „Cineva munceşte, iar cineva face vânt pe la încoronări de împăraţi prin Japonia”
Sursa foto:Agerpres Vizualizari:

Deputat ACUM, despre acuzaţiile lui Dodon la adresa Guvernului: „Cineva munceşte, iar cineva face vânt pe la încoronări de împăraţi prin Japonia”

Deputatul blocului ACUM Dan Perciun vine cu un răspuns pentru preşedintele Igor Dodon, care a discutat astăzi într-o şedinţă cu socialiştii despre „lipsa de eficienţă a Guvernului”. „Cineva munceşte, iar cineva face vânt pe la încoronări de împăraţi prin Japonia”, scrie Dan Perciun

„Văd că Dodon se arată foarte îngrijorat "de lipsa acţiunilor şi a rezultatelor în domeniul economic şi social, creşterea îngrijorătoare a criminalităţii şi o reducere dramatică a siguranţei cetăţenilor, reformarea justiţiei" şi uită că doar datorită acestui Guvern s-a reuşit deblocarea finanţării externe, plata la timp a pensiilor şi salariilor, iar Bugetul Solidarităţii 2020 vine cu majorări - pentru unele categorii - foarte semnificative de salarii şi pensii, cu acordarea suportului suplimentar pentru cei mai vulnerabili pentru perioada rece a anului şi a energiei electrice.

Clar că e uşor după ce ţi-ai luat foşti PD-işti de prin ministere consilieri să scrii câte 4 iniţiative legislative de majorare a pensiilor fără să faci vreun calcul şi fără să te asiguri că nu se bat cap în cap între ele şi să strigi că Guvernul nu face nimic”, mai spune deputatul blocului ACUM.

Referitor la reforma justiţiei şi acuzaţiile lui Dodon privind subminarea reformei, Dan Perciun spune că va fi clar foarte curând cine face asta.
 

Igor Dodon a avut o şedinţă cu fracţiunea PSRM. Au discutat despre „lipsa de eficienţă a Guvernului” şi majoritatea din CMC

Similare
RECOMANDĂRI