Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Deputaţii PAS vor să aducă modificări la legea cu privire la piaţa petrolieră

Deputaţii PAS vor să aducă modificări la legea cu privire la piaţa petrolieră şi propun patru măsuri care, în opinia lor, ar aduce eficienţă şi o concurenţă liberă. Ei propun chiar şi un moratoriu temporar asupra construcţiilor staţiilor petroliere. Astăzi, au avut loc consultări publice pe acest subiect. Cei din domeniu au salutat propunerile, dar experţii spun că noile măsuri nu aduc claritate pe piaţa petrolieră. Între timp, preţurile la carburanţi continuă să crească spre nemulţumirea cetăţenilor.

Deputaţii PAS susţin că numărul mare de staţii de alimentare duce la cheltuieli mai mari, respectiv la preţuri mai mari la pompă.

EUGEN CARPOV, director ANRE: „Municipiul Chişinău noi avem 175 de staţii, în acelaşi timp în raionul Basarabeasca sunt două staţii de alimentare cu produse petroliere, în raionul Dubăsari cinci staţii, în raionul Rezina 6 staţii, Şoldăneşti 6 staţii. Noi avem străzi cu lungimea de un kilometru care au un număr mai mare de staţii decât toate raioanele pe care le-am menţionat, împreună luate. Este absolut necesar să avem acest moratoriu. Criterii de amplasare ar reglementa procesul ăsta odată şi pentru totdeauna”.

RADU MARIAN, vicepreşedinte, Comisia Economie, Buget şi Finanţe: „A doua măsură cu care noi venim este eliminarea taxei fixe pentru licenţă privind importul şi comercializarea cu ridicata, taxa de 260 de mii de lei anual, în viziunea noastră este o barieră artificială pentru concurenţă, în schimbul acestei sume propunem introducerea unei taxe de 10 lei per tonă, ca să fie introdusă în acciz”.

ARIANA DERMENJI, director executiv, Asociaţia Companiilor Petroliere: „Asta este foarte bine. Pentru a atinge scopul de bază a acestei modificări şi anume facilitarea aparţiei pe piaţă a mai multor importatori. Prin includerea în conceptul de depozit petrolier a rezervoarelor staţiilor de alimentare certificate care îndeplinesc toate standartele pentru acest timp de activitate”.

Deputaţii propun şi majorarea, de până la 10 ori, a amenzilor aplicate companiilor petroliere pentru încălcarea legislaţiei. Acum, amenzile
sunt de la 3 mii până la 15 mii lei.

ANA GROZA, reprezentant, Asociaţia Investitorilor Străini: „Vrem să fie expres menţionat perioada pentru care se instituie moratoriu şi în paralel să  lucrăm la metodologia de construcţie a noilor staţii peco. Al doilea moment se referă la sancţiuni. Impunerea unor sancţiuni acum, înzecite, când avem un cadru regulatoriu cu deficienţe mi se pare inoportună”.

Dispute au fost pe propunerea de a interzice revânzărea engros. Autorii proiectului propun să se facă doar către consumatorii finali iar  agricultorii sau companiile de transport vor putea achiziţiona produse engros doar dacă vor fi consumatori finali.

DIANA RUSHANU, reprezentant Consiliul Concurenţei: „Considerăm că aceasta ar reprezenta o barieră concurenţială, nemijlocit aceasta ar limita activitatea de întreprinzător a întreprinderilor şi dreptul acestora de a comercializa cu ridicata”.

VICTOR PARLICOV, expert în energetică: „Dacă noi mergem pe ideea de reducere a barierelor, haideţi să stabilim o taxă plată, dar simbolică pentru importul produselor petroliere şi atunci intră pe piaţa toţi. În rest, moratoriu la noi staţii, după mine ingustează plaja de concurenţă. Interdicţia de revânzări angro după mine o prejudiciere a mediului concurenţial”.

Între timp, preţurile la carburanţi îi sperie pe şoferi.

MIHAELA URSU, reporter TVR MOLDOVA: „Scumpirile la pompă se ţin lanţ. Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a anunţat pentru mâine un nou preţ plafon, un litru de benzină se va scumpi cu 5 bani şi va costa 21 de lei şi 55 de bani, iar un litru de motorină se va vinde cu 18 lei şi 60 de bani, cu 5 bani mai mult. Şi gazul lichefiat s-a scumpit astăzi cu 14 bani”.
Similare
RECOMANDĂRI