Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Descoperire în Marea Neagră: A fost găsită cea mai veche epavă intactă din lume

Cea mai veche epavă intacta din lume a fost găsită la o adâncime de 2 km în largul coastei bulgare. Ambarcaţiunea este o navă comercială greacă şi datează de acum 2400 de ani.

În ultimii 3 ani, cercetători şi arheologi britanici şi bulgari au studiat în amănunt fundul Mării Negre. Acolo au descoperit peste 60 de epave care datează dinaintea erei noastre, până în secolul al XIX-lea.

Dr. Dragomir Garbov, arheolog:  "Vorbim aici de ambarcaţiuni conservate aproape în întregime. Am găsit chiar bucăţi de frânghii, epave care arată de parcă s-ar fi scufundat ieri."

Printre acestea, cea mai surprinzătoare descoperire a avut loc la 80 de km de oraşul Burgas, unde a fost găsită epava unui vechi vas comercial. Are 23 de metri lungime şi s-a păstrat intactă, inclusiv catargul, cârma şi băncile vâslaşilor. Potrivit analizelor, ar fi plutit pe apele Mării Negre acum 2400 de ani.

Edward Parker, director Black Sea Maritime Archaeology Project: "Pe fundul apei sunt corăbii întâlnite doar în fresce, tablouri sau cărţi şi care acum sunt văzute cu ochiul liber pentru prima oară de când pluteau pe apă."

Epava a fost descoperită la 2 km adâncime, iar cercetătorii spun că s-a conservat aşa de bine datorită lipsei de oxigen. De altfel, aceasta este o caracteristică a Mării Negre, renumită ca un "cimitir al corăbiilor".

Nava greacă nu va fi adusă la suprafaţă din cauza costurilor ridicate ale procedeului şi a riscului foarte mare de distrugere a epavei.

Similare
RECOMANDĂRI