Drumul de ocolire a oraşului Ungheni a fost inaugurat
Sursa foto:diez.md Vizualizari:

Drumul de ocolire a oraşului Ungheni a fost inaugurat

Drumul de ocolire a oraşului Ungheni, pe o distanţă de aproximativ opt kilometri, a fost inaugurat astăzi, 3 august, în cadrul unei ceremonii oficiale.

Drumul va asigura accesul direct spre punctul de frontieră Sculeni. Acesta a fost construit dintr-un grant al UE de 8,63 milioane de euro şi 20 de milioane de lei din Fondul Rutier, transmite IPN.

Prezent la eveniment, premierul Pavel Filip, a menţionat că la respectivul proiect s-a muncit mult, iar după numeroase obstacole întâlnite, drumul este inaugurat cu întârziere. Premierul s-a arătat totuşi convins că drumul de ocolire va reduce circulaţia transportului tranzit prin oraşul Ungheni, ceea ce este în favoarea locuitorilor.

Ambasadorul UE în Republica Moldova, Peter Michalko, a remarcat că drumul a fost construit pentru cetăţenii Republicii Moldova şi că acesta va îmbunătăţi conexiunea cu frontiera UE, reducând distanţa cu 11 km. Drumul de centură va facilita comerţul şi va permite ca mijloacele de mare tonaj să ocolească centrul Ungheniului.

Alexandru Ambros, primar de Ungheni, a declarat că o problemă mai veche a oraşului Ungheni era traficul mijloacelor de transport de mare tonaj, şi anume camioanele care se deplasau pe traseul Chişinău-Ungheni-Sculeni. „Inaugurarea traseului de centură va duce la o siguranţă mai bună a celor care locuiesc în Ungheni, va creşte starea de confort a populaţiei”, a spus primarul.

„Avem convingerea că acest proiect va duce la cultivarea unui comportament european al participanţilor la trafic, va spori nivelul de siguranţă şi va duce la diminuarea numărului accidentelor şi victimelor”, a spus Serghei Diaconu, preşedintele Asociaţiei Automobiliştilor din Moldova.

Potrivit autorităţilor, noul drum va scoate zilnic cel puţin 400 de vehicule grele din centrul oraşului Ungheni. Aceasta va reduce numărul de ambuteiaje, va micşora poluarea, va păstra aerul mai curat şi va îmbunătăţi calitatea vieţii pentru cei 35 de mii de locuitori ai oraşului Ungheni şi satelor vecine. Drumul de ocolire a fost construit de compania cehă OHL ZS şi de subcontractorul său moldovean Rutador.

Construcţia drumului de ocolire face parte dintr-un program amplu de modernizare şi construire a drumurilor-cheie din ţară cu diverse investiţii şi finanţări nerambursabile, în valoare totală de 670 de milioane de euro, din partea Uniunii Europene, Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Băncii Europene de Investiţii (BEI), Băncii Mondiale şi Agenţiei pentru asistenţă externă a Guvernului SUA, Corporaţia Provocările Mileniului.
Similare
RECOMANDĂRI