Excelenţa Sa, Ambasadorul Daniel Ioniţă: Relaţiile dintre R. Moldova şi România sunt la un nivel excepţional, avem cu toţii interesul să îi ajutăm pe cetăţenii R. Moldova
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Excelenţa Sa, Ambasadorul Daniel Ioniţă: Relaţiile dintre R. Moldova şi România sunt la un nivel excepţional, avem cu toţii interesul să îi ajutăm pe cetăţenii R. Moldova

Relaţiile dintre R. Moldova şi România sunt la un nivel excepţional. Declaraţii în acest sens au fost către de către Excelenţa Sa Daniel Ioniţă, Ambasadorul României în Republica Moldova, în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR MOLDOVA.

„Relaţiile dintre R. Moldova şi România sunt la un nivel excepţional, pentru că s-au deschis absolut toate canalele de cooperare la nivel politic înalt, la nivelul celor doi preşedinţi, la nivelul Parlamentelor, la nivelul celor două guverne. În ultima perioadă, din 2020 încoace, au existat cinci întâlniri bilaterale între cei doi preşedinţi ai României şi R. Moldova, atât la Bucureşti, cât şi la Chişinău. A existat o şedinţă comună a celor două Guverne pe data de 11 februarie la Chişinău, reprezentând o premieră în ansamblu la nivelul celorlalte cinci întâlniri organizate de-a lungul timpului între România şi R. Moldova, s-au deblocat toate contactele la nivelul Parlamentului. Chiar săptămâna trecută am avut o foarte importantă şi binevenită delegaţie a Senatului României, e vorba de de Comisia pentru apărare şi siguranţă publică care s-a aflat într-o vizită de lucru la Chişinău, în timp ce la Bucureşti avea loc Reuniunea Comisiei comune pentru integrare europeană. Dinamica aceasta spune în fapte ceea ce am încercat eu să vă descriu în câteva cuvinte”, a menţionat diplomatul.
 
Totodată, ambasadorul Daniel Ioniţă a menţionat că România este principalul avocat al R. Moldova în aspiraţiile sale de integrare europeană. Excelenţa Sa Daniel Ioniţă a reiterat faptul că România a susţinut şi va susţine, fără rezerve, parcursul european ireversibil al Republicii Moldova, dublat de susţinerea unor proiecte punctuale pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova indiferent de limba pe care o vorbesc şi de etnia lor.
 
„România este un principal avocat al R. Moldova pentru că încercăm de fiecare dată să prezentăm realităţile aşa cum le vedem şi cum le simţim, şi cum le percepem noi aici. E de fapt şi motivul pentru care România alături de Franţa şi Germania a avut iniţiativa organizării Conferinţei destinată sprijinului R. Moldova, Platforma de suport pentru R. Moldova, conferinţa de la Berlin din 5 aprilie, care a avut ca principale obiective discutarea în cinci domenii extrem de importante şi urgente: refugiaţii, situaţia umanitară, infrastructură, energie, drepturile omului şi justiţie şi anti-corupţie. Dar, dincolo de discuţiile în sine care sunt întotdeauna bune şi sunt de apreciat, s-a avut în vedere şi strângerea de fonduri pentru a ajuta R. Moldova să facă faţă problematicilor complexe cu care se confruntă acum, pentru că avem cu toţii interesul să îi ajutăm pe cetăţenii R. Moldova, să ajutăm R. Moldova, ştiind că R. Moldova este, dacă vreţi, în prima linie a frontului deschis aici în Ucraina. România, doar anul acesta, a transferat la Chişinău cinci mii de tone de păcură, 150 de mii de tone de combustibil, benzina şi motorina au fost utilizate şi sunt utilizate cantităţile respective pentru instituţiile cum ar fi IGSU, Poliţia de Frontieră, instituţiile din prima linie care au trebuit să gestioneze valurile succesive şi numerele mari de refugiaţi cu care s-a confruntat R. Moldova, iar motorina este deja în depozitele de la Termoelectrica, urmând dacă va fi cazul să fie folosite dacă se întâmplă ca R. Moldova să rămână fără alimentarea cu gaze”, a spus Excelenţa Sa Daniel Ioniţă.

 
Similare
RECOMANDĂRI