Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Lecţii de viaţă în timp de pandemie. Cum îşi petrece perioada de izolare la domiciliu o mamă cu 5 copii din Chişinău

Statul acasă e pentru unii stresant, pentru alţii o adevărată binefacere. Cine nu ştie ce să facă, ar trebui să ia lecţii de la o mamă cu 5 copii, din Chişinău. Femeia încearcă să-şi petreacă timpul cât mai util, alături de cele patru fiice şi de mezinul familiei. Ea a împărtăşit din experienţa ei tuturor celor care o urmăresc pe reţelele sociale.

Nadejda Chironda vrea să le reuşească pe toate - să fie o mamă exemplară şi să îşi crească în armonie copiii, să aibe grijă de gospodărie şi să fie activă şi în mediul online. În tot ce face, vrea să fie un exemplu pentru copiii ei.
 
„Am patru fete şi un băiat. Fetele mai mari au vârsta de 13, 12, 10 ani, cea micuţă are doar 3 anişoi, iar băiatul are 7 luni. Desigur când s-a început carantina noi tot eram dezorientaţi şi nu ştiam ce să facem”, a spus Nadejda Chironda.

Izolarea la domiciliu are şi alte lucruri bune. Îţi poţi redescoperi copiii.

„Ne-am comformat şi am inteles că avem foarte multe de făcut şi acasă. Deja nu ne ajung cele 24 ore. Relaţii noastre devin mult mai călduroase. Eu sunt adepta nu de a încărca copiii cu diferite sarcini extraşcolare. MUSCA Spre exemplu noi cu fetele foarte mult gătim”, a spus Nadejda Chironda.

Deşi e criză, Nadejda rămâne optimistă şi îi învaţă pe copii să facă faţă situaţiei.
 
„Noi citim, fiecare şi-a ales câte o carte. Pornim în diferite aventuri, după care ne întâlnim şi povestim cât a fost de interesantă cartea. Privim filme motivaţionale şi pozitive şi ne îndreptăm atenţia lucrurior frumoase.  Ştirile noi nu le discutăm, noi maturii ne uităm ca să fim informaţi şi ca să respectăm regulile impuse”, a declarat Nadejda Chironda.

Nadejdei are o atitudine pozitivă şi pe retelele sociale.

„Jucaţi-vă, petreceţi timpul frumos, încercaţi să menţineţi doar un spirit bun şi gânduri pozitive.  Noi vom depăşi aceastp situaţie şi vom fi mai uniţi. Staţi acasă”, spune Nadejda Chironda.

 
Similare
RECOMANDĂRI