VIDEO. Alexandru Jizdan: Igor Dodon continuă să pună presiuni pe conducătorii serviciilor deconcentrate
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

VIDEO. Alexandru Jizdan: Igor Dodon continuă să pună presiuni pe conducătorii serviciilor deconcentrate

Briefing de presă susţinut de Secretarul general al PDM, Alexandru Jizdan

Alexandru Jizdan acuză că Igor Dodon „continuă să pună presiuni pe conducătorii serviciilor deconcentrate”. „Igor Dodon caută vinovatul în toţi oamenii din jur, numai nu în sine”, pentru înfrângerea sa din alegeri, spune secretarul PDM.

În cadrul briefingului s-au prezentat şi Vasile Guţu, actualul conducător a Poşta Moldova de la Bălţi, dar şi Ilie Castraveţ, ex-director al Centrului Multifuncţional din Ialoveni. 

Vasile Guţu declară că după ce a fost numit un director interimar al Poştei Moldovei, Zaharia Vitalie, mai mulţi conducători din teritorii au fost impuşi să îşi dea demisia, fiind vorba despre o „reformă politică”. Cei care nu au dorit să scrie cereri de demisie, au primit în statele de personal încă o funcţie de director adjunct. 

Vasile Guţu mai spune că, cu cât mai mult se apropiau alegerile, cu atât mai mult creştea presiunea asupra celor din teritorii. Mai mult, directorul întreprinderii le-a cerut conducătorilor din teritorii să se implice în campania electorală de partea unui candidat. Toate indicaţiile au fost trimise pe Viber, spune Guţu, acesta prezentând şi câteva texte pe care le-ar fi trimis şeful întreprinderii.

„Trebuia să adunăm listele celor care vor să voteze la domiciliu şi a celor care din varii motive nu se vor prezenta la vot”, spune Vasile Guţu.

De asemenea, Ilie Castraveţ declară că după ce PD s-a retras de la guvernare, acesta a fost impus să scrie cerere de demisie, iar apoi a fost emis un ordin de demitere a acestuia, pe motive politice. 

Similare
RECOMANDĂRI