VIDEO. UPDATE: Protestul din faţa Parlamentului s-a încheiat
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

VIDEO. UPDATE: Protestul din faţa Parlamentului s-a încheiat

UPDATE. Protestul din faţa Parlamentului s-a încheiat. Drept urmare, circulaţia pe Bulevardul Ştefan cel Mare a fost reluată.

UPDATE. „Moldova suntem alături!!! Susţinem acţiunile de curăţire a gunoaelor din Parlament!”, se arată într-o postare pe Facebool a unui cetăţean al Republicii Moldova aflat la Dublin.



UPDATE: Alexandr Slusari a declarat în faţa protestatarilor aflaţi la clădirea Parlamentului că deputaţii PPDA vor bloca toată ziua tribuna Legislativului, pentru a nu permite votarea legilor prevăzute astăzi. Acelaşi lucru a fost susţinut şi de deputattul PAS, Igor Grosu.

„Voi rămâneţi aici. Noi ne întoarcem în Parlament şi nu vom permite votarea acestor legi”, a spus Igor Grosu în adresarea către protestatari.

UPDATE. Preşedintele ales, Maia Sandu, a apărut în faţa protestatarilor de la Parlament. „Ce face această majoritate PSRM - Shor, în situaţia în care Republica Moldova se află în primă criză pandemică şi economică? Se ocupă cu reducerea atribuţiilor preşedintelui”, a spus Maia Sandu.

„L-am dat jos pe Plahotniuc. l-am dat jos şi pe Dodon. Vă rog să rămânem uniţi. Ei asta vor, să ne dezbine”, a spus preşedintele ales protestatarilor, care a mai cerut demisia Guvernului lui Dodon şi alegeri parlamentare anticipate.

UPDATE. La protestul PAS din faţa Parlamentului s-au adunat peste 1000 de persoane. Circulaţia pe bulevardul Ştefan cel Mare este blocată.

UPDATE. Câteva sute de persoane sunt prezente la protestul organizat la îndemnul preşedintelui ales, Maia Sandu, şi continuă să vină. Protestatarii cer demisia Parlamentului şi organizarea de alegeri anticipate.

Organizatorii oferă gratuit măşti de protecţie celor aflaţi la protest.

„Se organizează o tentativă de lovitură de stat. Dodon se teme şi de asta vrea să scoată atribuţiunile SIS de la preşedinţie”, a spus fostul ministru al finanţelor în Guvernul Maia Sandu, Natalia Gavriliţa.

Similare
RECOMANDĂRI