Maia Sandu: Familia mea, care era aproape de Prut, a participat la Podul de Flori. Eu am mers prima dată în România la începutul anilor 90
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Maia Sandu: Familia mea, care era aproape de Prut, a participat la Podul de Flori. Eu am mers prima dată în România la începutul anilor 90

„Eu eram la Chişinău când a fost Podul de Flori, dar familia mea, care era aproape de Prut, a mers la acest eveniment frumos şi, bineînţeles, cu toţi ne-am bucurat foarte mult”, a declarat Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova, într-un interviu acordat principalului Telejurnal al postului TVR 1.

Maia Sandu a precizat că a mers pentru prima dată în România la începutul anilor 90.

„Eu m-am născut într-un sat la câţiva kilometri depărtare de Prut şi chiar în timpul sovietic, atunci când nu puteam să mergem în România, nu puteam să auzim prea multe, să ştim prea multe despre România, noi puteam să vedem televiziunile româneşti, datorită proximităţii. În România am ajuns pentru prima oară la începutul anilor 90, atunci când eram studentă şi s-a deschis hotarul”, a spus Maia Sandu.

Preşedintele Republicii Moldova a menţionat că, în ce priveşte România, auzise multe de la bunica şi străbunica ei, care mergeau la Iaşi după cumpărături şi că primul scriitor român pe care l-a citit a fost Liviu Rebreanu.

Maia Sandu a mai declarat că, în cele trei decenii trecute de la Podul de Flori, au fost diferite guvernări la Chişinău, unele mai prietenoase cu autorităţile de la Bucureşti, altele mai puţin prietenoase.

„Eu mă bucur să spun că astăzi avem o relaţie excelentă şi vreau să folosesc acest prilej să mulţumesc frumos României, să mulţumesc autorităţilor de la Bucureşti pentru sprijinul enorm de care ne bucurăm. Am avut parte de sprijin în aceste trei decenii, dar mai ales acum, în timp de pandemie. Datorită României am început şi noi procesul de vaccinare şi cetăţenii Republicii Moldova sunt foarte recunoscători României şi contribuabilor români pentru aceste ajutoare preşioase”, a spus Maia Sandu.
 
Similare
RECOMANDĂRI