Natalia Gavriliţa: Pe 22 aprilie, Republica Moldova va transmite instituţiilor europene chestionarul privind cererea de aderare la UE
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Natalia Gavriliţa: Pe 22 aprilie, Republica Moldova va transmite instituţiilor europene chestionarul privind cererea de aderare la UE

Republica Moldova va transmite instituţiilor europene, pe 22 aprilie, chestionarul completat care vizează gradul de pregătire a statului pentru a deveni ţară candidat la aderarea la UE. Despre aceasta a anunţat prim-ministra Natalia Gavriliţa, în timpul şedinţei din 21 aprilie a Parlamentului, la care a cerut prelungirea stării de urgenţă.

„Am lucrat foarte intens şi lucrăm toţi împreună ca să producem cel mai bun document şi cel mai bun conţinut, care să ne asigure acest statut de ţară candidat. Am avut mai multe discuţii şi vom reforma Comisia de integrare europeană, şi această comisie va fi subordonată direct preşedintei Republicii Moldova. Mâine vom transmite chestionarul redactat instituţiilor europene(…) În chestionat sunt întrebări ce ţin de modul de funcţionare a Parlamentului, a Guvernului, cum funcţionează legile”, a spus Natalia Gavriţa, scrie Radio Chişinău.

Similare
RECOMANDĂRI