Opinii: Atacând civilii, Rusia încearcă să pună presiune pe autorităţile de la Kiev
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Opinii: Atacând civilii, Rusia încearcă să pună presiune pe autorităţile de la Kiev

Rusia atacă civilii fără scrupule, iar miza este ca autorităţile de la Kiev să cedeze în procesul de negocieri sub influenţa societăţii. Este opinia unor experţi în geopolitică, potrivit cărora Moscova va împiedica cu orice preţ aderarea Ucrainei la NATO şi va încerca prin intermediul acestui război s-o distrugă din punct de vedere economic. Mai mult, potrivit specialiştilor în geopolitică, Rusia se arată de mult timp nemulţumită de procesele democratice care au loc în Ucraina şi se teme că democraţia s-ar putea extinde, transmite IPN.

Nadia Afanasieva , şefa Institutului Ucrainean pentru Politică Internaţională de la Kiev spune că Rusia şi-a concentrat toate forţele pentru bătălia din zona Donbasului, după ce a suferit eşecuri lamentabile în încercarea de a prelua controlul asupra capitalei ucrainene. Potrivit Nadiei Afanasieva o mobilizare generală în Rusia ar putea duce la răzvrătirea ruşilor faţă de regimul de la Kremlin, iar Putin doreşte să-şi menţină simpatia propriului popor.

„Rusia are nevoie de oameni şi de tehnică militară pentru a-şi completa pierderile suportate. Există informaţii să ruşii chiar s-au adresat Iranului ca să primească armament de acolo. Situaţia este complicată pentru armata rusă. Dacă va exista o mobilizare generală în Rusia, asta ar însemna că Putin îşi pune sub presiune propriul regim, pentru că nu se ştie cum vor reacţiona oamenii de acolo la mobilizare. Putem face o paralelă cu Zelensky care a anunţat la începutul războiului că primesc arme cei care se implică în securitatea teritorială. Zelensky când a dat arme la atât de multă lume, a riscat foarte mult, pentru că iniţial raitingul lui era în scădere şi el risca să fie eliminat din funcţie chiar de ucraineni, dar nu s-a întâmplat aşa”, a spus directoarea Institutului Ucrainean pentru Politică Internaţională din Kiev, Nadia Afanasieva, în platoul TVR Moldova.

De asemenea, potrivit experţilor în politică externă, atacurile armatei ruse asupra civililor ucraineni vor continua, aceste acţiuni fiind o încercare a Moscovei de a pune presiune pe autorităţile de la Kiev.

„Atacând civilii, Rusia încearcă să obţină avantaje în procesul de negocieri. Rusia insistă pe ceea ce numeşte „demilitarizare, denazificare, neutralitate”. Rusia va încerca să împiedice aderarea euroatlantică a Ucrainei. Rusia îşi doreşte ca Ucraina să devină o zonă gri, incapabilă să ia decizii. Civilii sunt o armă pe care Federaţia Rusă o foloseşte fără niciun fel de scrupule împotriva guvernării de la Kiev, care este aleasă în mod democratic şi asta displace Moscovei. Moscovei nu-i plac procesele democratice din Ucraina. Rusia a înregistrat o înfrângere şi pe teren, de aceea încearcă să prezinte în interiorul Federaţiei Ruse o victorie oricât de mică, pentru ziua de 9 mai”, a spus experta în politică externă, Angela Grămadă.

Printre condiţiile liderului de la Kremlin pentru oprirea agresiunii militare din Ucraina se numără ceea ce el numeşte „demilitarizarea”, „denazificarea” şi statutul de neutralitate al ţării. De asemenea, Vladimir Putin cere recunoaşterea suveranităţii Rusiei asupra peninsulei Crimeea.

Similare
RECOMANDĂRI