Până în 2020, MAI îşi propune să obţină reducerea numărului de accidente rutiere cu 50% faţă de anul 2010
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Până în 2020, MAI îşi propune să obţină reducerea numărului de accidente rutiere cu 50% faţă de anul 2010

Ministerul Afacerilor Interne îşi propune ca până în 2020 să obţină reducerea numărului de accidente rutiere până la 50%, comparativ cu anul 2010. Declaraţia a fost făcută de ministrul Alexandru Jizdan în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la postul de televiziune TVR MOLDOVA.

Potrivit lui, este în scădere numărul accidentelor rutiere soldate cu deces, cazuri imposibil de trucat. „Comparativ cu anul 2010, ne propunem către 2020 să avem scăzute la 50% atât numărul accidentelor rutiere, cât şi numărul celor traumatizaţi sau care au decedat pe traseele naţionale”, a menţionat oficialul.

Totodată, ministrul spune că Republica Moldova are legi bune, dar nu toţi le respectă.

„Atâta timp cât nu avem sistemul video dezvoltat, cât drumurile nu sunt bine iluminate, drumurile nu sunt de calitate, cât conduita şoferilor nu este cea pe care ne-am dorit-o, desigur, mortalitatea va rămâne ridicată”, susţine Alexandru Jizdan.

În ceea ce priveşte şoferii în stare de ebrietate la volan, ministrul spune că din 14 decembrie, vor intra în vigoare modificările legislative conform cărora şoferii îşi vor pierde pentru patru ani permisul de conducere, dacă vor fi prinşi în stare de ebrietate la volan. De asemenea, aceşti şoferi vor trebui să presteze muncă în folosul statului şi vor fi obligaţi să treacă din nou toată procedura pentru a obţine permisul de conducere. „Această înăsprire a legislaţiei se face pentru a păstra vieţile în ţara noastră”, spune ministrul.
Similare
RECOMANDĂRI