Poliţia anunţă că a reţinut o persoană, suspectată că ar fi desenat litera „Z” pe faţada unei clădiri şi pe o blindată din Bălţi
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Poliţia anunţă că a reţinut o persoană, suspectată că ar fi desenat litera „Z” pe faţada unei clădiri şi pe o blindată din Bălţi

Poliţiştii din Bălţi, sub conducerea procurorilor din municipiu, investighează circumstanţele comiterii unor acţiuni huliganice ale unor persoane care, în perioada lunilor martie – aprilie curent, ar fi inscripţionat unele simboluri şi semne intezise prin lege pe mijloace de transport, imobile, dar şi monumente amplasate pe teritoriul municipiului Bălţi.

În rezultatul măsurilor de investigaţie şi acţiunilor de urmărire penală a fost stabilită o persoană suspectă, un tânăr de 20 de ani. Acesta a fost surprins în flagrant în timp ce ţinea în mână un recipient cu vopsea şi intenţiona să aplice anumite semne pe o cladire.

La moment, bănuitul se află în izolatorul de detenţie privizorie al poliţiei, fiind reţinut pentru 72 de ore. De asemenea au fost acumulate informaţii cu privire la posibila implicare la comiterea acţiunilor ilicite a unui cerc mai larg de persoane. Oamenii legii întreprind toate măsurile necesare în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor.

Amintim că o maşină blindată expusă în faţa Brigăzii 1 Infanterie Motorizată "Moldova" din Bălţi, dar şi faţada clădirii comunităţii ucrainenilor, au fost vandalizate. Persoane încă neidentificate au scris cu vopsea litera „Z", simbol folosit de trupele ruse în războiul din Ucraina. 
Similare
RECOMANDĂRI