Sic. Democraţia în Republica Moldova a atins un nou punct jos. Cum s-a ajuns aici?

Cum s-a ajuns aici?

Vom ignora lucrurile din păcate „obişnuite”, precum folosirea resurselor administrative, bugetarea netransparentă şi dubioasă a banilor publici, aservirea instituţiilor independente, hărţuirea presei libere şi a societăţii civile etc. Se pare că acestea nu sunt suficiente pentru a-i menţine pe democraţi la putere, astfel încît ei s-au văzut nevoiţi să violeze, în cîteva rînduri, cele mai de bază mecanisme democratice. În îndîrjirea lor, au început să ignore nu doar opinia poporului, ci şi a partenerilor (a se citi „finanţatorilor”) externi.

Episodul I. Scoaterea din cursă a lui Renato Usatîi

Controversat, dar carismatic, Renato Usatîi a apărut cumva pe neaşteptate în politică şi a crescut rapid în sondaje, spre nemulţumirea celorlalte partide. Guvernarea, prin intermediul Ministerului Justiţiei, întîi a refuzat să aprobe redenumirea Partidului Popular Republican în Partidul Nostru, apoi să înregistreze Partidul lui Renato Usatîi (PaRUs)^[1]. Politicianul dădea atunci vina pe Vlad Filat.

Usatîi reuşeşte totuşi să intre în cursa electorală cu Partidul Patria, însă e eliminat în ajunul alegerilor pentru folosirea banilor din afara ţării^[2]. Pe atunci, Igor Dodon şi Partidul Socialiştilor erau mai mult o frîntură din PCRM care ajutaseră AIE-ul să-l numească preşedinte pe Timofti. Aproape toate sondajele îl puneau pe Usatîi clar în faţa PSRM. După eliminarea sa, socialiştii lui Dodon intră în Parlament cu 20,5% şi devin cea mai mare fracţiune parlamentară^[3].

Episodul II. Cumpărarea deputaţilor

În decembrie 2015, 14 deputaţi comunişti părăsesc PCRM şi formează „Platforma parlamentară Social-Democrată”^[4], care se aliază cu PDM-ul lui Vlad Plahotniuc. În martie 2017, căsătoria e oficializată şi cei 14 intră în rîndurile pediste.

Democraţii devin astfel cea mai mare fracţiune parlamentară cu 34 deputaţi. Cîteva migraţii individuale mai tîrziu, ei ajung la 42 de deputaţi. Astfel, partidul care a intrat pe locul 4 în Parlament cu 19 deputaţi şi-a dublat numărul de fotolii şi a devenit principala fracţiune în Legislativ.

Trecerea deputaţilor comunişti la pedişti este cea mai de amploare migraţie politică din Parlament şi a deturnat practic rezultatul alegerilor. Voinţa poporului şi reprezentarea proporţională a alegătorilor au fost date uitării. Datorită acestor migraţii şi creării unui partid satelit PPEM din foşti deputaţi PLDM, formaţiunea lui Vlad Plahotniuc ajunge să monopolizeze puterea în stat cu doar 15,8% la alegeri.

Episodul III. Schimbarea sistemului electoral

După ce şi-a croit o majoritate parlamentară şi a scăpat de rivali, Vlad Plahotniuc a decis să se pregătească de următoarele alegeri revenind la o idee de-a sa mai veche: sistemul mixt. Pentru a crea impresia de consens larg şi compromis, pediştii propun întîi un sistem uninominal şi se laudă cu 800,000 de semnături în susţinerea acestui sistem, adunate în timp record.

La salvare vine preşedintele Dodon şi socialiştii, care „contraatacă” cu sistemul mixt. Vorbim de aceiaşi socialişti care au luat 25 de mandate după excluderea lui Usatîi din alegerile precedente şi despre acelaşi Dodon care a fost promovat de canalele pediste în campania prezidenţială împotriva Maiei Sandu. Cît despre mixtul propus de ei, coincide „surprinzător” de mult cu sistemul propus de Vlad Plahotniuc în 2013^[5].

În pofida promisiunilor că vor aştepta şi respecta opinia Comisiei de la Veneţia, democraţii şi socialiştii votează în Parlament sistemul mixt. Cînd opinia negativă a Comisiei e publicată, pediştii de frunte precum Candu îşi amintesc brusc de suveranitatea Moldovei^[6]. Sistemul electoral e schimbat în pofida criticilor opoziţiei, societăţii civile şi ale experţilor şi demnitarilor europeni.

Consultarea populaţiei e mimată în grabă, iar legitimitatea noului sistem e bazată pe nişte sondaje amăgitoare, votul „opoziţiei” socialiste şi misterioasele 800,000 de semnături, care erau, de fapt, pentru alt sistem - cel uninominal. Fostul şef CEC pe timpul excluderii lui Usatîi, Iurie Ciocan, promovat între timp la Guvern, înjgheabă repede nişte circumscripţii de s-a speriat Promo-Lex^[7] şi reforma e gata.

Episodul IV. Capturarea Primăriei

Chiar dacă şi-a încropit o majoritate parlamentară, a schimbat sistemul electoral şi a atras sute de primari în braţele sale, Vlad Plahotniuc avea încă o problemă: Chişinăul. Dorin Chirtoacă era acceptabil atît timp cît PL-ul era în alianţă cu PDM. După divorţul celor două partide, primarul s-a trezit cu dosar penal şi suspendare.

Primar interimar devine faimosul Nistor Grozavu, care o numeşte viceprimăriţă pe Silvia Radu, apoi îi cedează ei interimatul. Ambiţiile politice ale fostei şefe de la Union Fenosa s-au ciocnit cu realitatea la alegerile prezidenţiale din 2016, cînd a luat tocmai 0,37% din voturi, mai puţin de 6000 de voturi în întreaga ţară^[8]. Totuşi, chişinăuienii s-au trezit pe neaşteptate cu Silvia Radu în fruntea primăriei.

Că nu au ales-o contează mai puţin. Pentru cei care mai aveau dubii, trustul media al şefului pedist a lămurit situaţia: toate canalele lui Vlad Plahotniuc au promovat-o intens pe Silvia Radu^[9]. Prin această independentă, Chişinăului putea fi adus şi el în subordinea coordonatorului executiv al Consiliului Alianţei de Guvernare. Şi totuşi, în pofida tuturor eforturilor, au pierdut alegerile.

Episodul V. Blocarea referendumului #numixt

Între timp, în contrast cu lamentările ezitante ale opoziţiei de dreapta, un grup de activişti pun în pericol o altă izbîndă a lui Vlad Plahotniuc: ei cer organizarea unui referendum pentru anularea sistemului mixt. Peste 700 de oameni se adună, semnează şi se duc la CEC să fie înregistraţi ca grup de iniţiativă ca să poată strînge semnături pentru organizarea referendumului. Sunt blocaţi de două ori.

Prima oară sunt invocate nişte tehnicalităţi mărunte^[10], dar grupul de activişti nu se descurajează şi încearcă a două oară, ţinînd cont de toate chiţibuşurile invocate de CEC prima dată. Al doilea refuz CEC este însă mult mai grav. Invocînd o decizie a Curţii Constituţionale, CEC decide că cetăţenii de rînd nu au voie să iniţieze un referendum republican, acesta fiind doar dreptul Parlamentului.

Trebuie să repetăm: Comisia Electorală Centrală a spus că cetăţenii nu au voie să aleagă sistemul electoral. Au voie doar deputaţii, acea majoritate parlamentară nereprezentativă a unui partid care a intrat în Parlament cu 15,8%. Ce mai contează atunci acele 800,000 de semnături? Conform domnului Ciocan, oamenii nu au dreptul să decidă în această privinţă.

Episodul VI. Anularea alegerilor

După anularea dreptului la referendum, oamenilor le-a fost anulat şi votul. Alegerile locale anticipate au fost cîştigate de Andrei Năstase, cunoscut, dacă nu pentru altceva, cel puţin pentru retorica sa extrem de dură în adresa lui Vlad Plahotniuc. În primul tur a întrecut-o şi a eliminat-o pe Silvia Radu, iar în al doilea tur l-a bătut pe socialistul Ion Ceban, care s-a bucurat şi el de sprijinul trustului media GMG^[11].

Victoria lui Năstase le-a stricat clar toate planurile democraţilor. Toate eforturile investite în Silvia Radu au eşuat, iar planul B în persoana lui Ion Ceban nu a fost mai bun. În ajunul alegerilor parlamentare, opoziţia cîştigă capitala. O bună parte din pedişti, care au venit de la PCRM, au mai trecut deja prin asta prin 2007 şi ştiu că nu-i a bine.

Aşa că justiţia „independentă” anulează rezultatul alegerilor. Motivul este ridicol dincolo de aşteptări: Năstase şi Ceban au îndemnat lumea să iasă la vot pe Facebook. O practică de cînd republica devine deodată încălcare suficient de gravă pentru a anula votul oamenilor. Matematica vizualizărilor live-ului de pe FB este în egală măsură comică (ca logică) şi tragică (prin consecinţe).

Articolul integral poate fi citit aici.