Siemens SRL va reabilita staţii de transformare în Republica Moldova
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Siemens SRL va reabilita staţii de transformare în Republica Moldova

Întreprinderea de Stat “Moldelectrica” a selectat compania Siemens SRL pentru reabilitarea a 14 staţii de transformare în Republica Moldova. Staţiile de transformare sunt dispuse pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Finanţarea proiectului este asigurată de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Acest contract este cel mai amplu proiect de reabilitare de staţii de transformare medie tensiune realizat de Siemens SRL şi urmează  să fie finalizat în 2 ani de la debutul lucrărilor. Lucrările de reabilitare ar urma să ia startul în al doilea trimestru al anului 2018.

”Î.S. ”Moldelectrica” prin implementarea acestui contract va mări fiabilitatea alimentării consumatorilor staţiilor reconstruite, de aceea avem certitudinea că Siemens, companie cu o istorie îndelungată în energetică, va face faţă provocărilor acestui proiect şi va implementa tehnologii performante în Republica Moldova”, a declarat Dl. Ghennadi Dimov, Director General Î.S. ”Moldelectrica”.

 “Parteneriatul cu Î.S. “Moldelectrica” şi faptul că putem contribui la reabilitarea sistemului energetic din Republica Moldova ne onorează. Suntem încrezători că acest proiect este doar un prim pas pentru industria energetică din Republica Moldova”,  a  declarat Dl. Petru Ruşeţ, Country Division Lead  Energy Management, în cadrul Siemens România şi Republica Moldova.

Întreprinderea de Stat Moldelectrica este o companie specializată în centralizarea serviciilor de transport şi dispecerizare operativă a sistemului energetic din Republica Moldova. Misiunea Î.S. „Moldelectrica” constă în contribuţia la dezvoltarea stabilă a Energeticii Republicii Moldova.  
 
Cu o istorie de 113 ani în România, Siemens operează în prezent 4 fabrici şi 4 centre de cercetare-dezvoltare pe plan local. Începând cu anul fiscal 2017, Siemens SRL a preluat şi coordonarea activităţilor de vânzare ale grupului german în Republica Moldova. Compania are trei direcţii strategice de dezvoltare: electrificare, automatizări şi digitalizare.Pentru mai multe informaţii, vizitaţi: www.siemens.ro.
 
Similare
RECOMANDĂRI