Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Socialiştii îşi doresc remanieri în trei ministere - Economie, Interne şi Sănătate

Remanierele la Guvern cerute de socialişti sunt nejustificate. De această părere sunt tocmai acei miniştri despre care PSRM spune că nu ar fi destul de eficienţi şi administrează prost domeniile de care sunt responsabili. Şi premierul Maia Sandu le-a luat apărarea colegilor săi şi susţine că e cel mai bun guvern al ţării de până acum.

Preşedintele Igor Dodon s-a plâns de mai multe ori şi e nemulţumit de munca depusă de Andrei Năstase la Ministerul de Interne. Dodon susţine că, în perioada în care liderul PPDA a preluat şefia ministerului, a crescut şi criminalitatea în ţară. Acuzaţiile sunt nefondate, i-a replicat Andrei Năstase.

Socialiştii vor să vadă noi miniştri şi la Sănătate, Protecţie Socială dar şi la Economie. Vadim Brânzan spune că se încearcă demiterea lui pentru ca munca sa in anihilarea schemelor de coruptie ar da rezultate.

Moţiunea de cenzură a democraţilor urmează să fie dezbătută în următoarele zile şi va fi primul test de acest fel pentru Guvernul Sandu. Miniştrii se apăra si spun ca sunt în funcţie de putin timp şi nu pot face schimbări imediate.

Guvernul condus de Maia Sandu a fost votat de Parlament la 8 iunie 2018.
Similare
RECOMANDĂRI