Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

Studiu: Impactul socio-economic al pandemiei este uriaş. Sunt afectaţi în mod special copiii, bătrânii, migranţii reveniţi acasă, sau cei care au fost nevoiţi să-şi închidă afacerile

Trăim de 9 luni alături de un inamic invizibil care ne-a obligat să ne schimbăm modul de viaţă. Impactul socio-economic al pandemiei este uriaş. Sunt afectaţi în mod special copiii, bătrânii, migranţii reveniţi acasă, sau cei care au fost nevoiţi să-şi închidă afacerile. Experţii au realizat un studiu de impact şi au şi câteva recomandări.

Studiul a fost realizat în perioada mai - octombrie 2020 de către PNUD Moldova, în parteneriat cu fondul naţiunilor unite pentru populaţie şi Cancelaria de Stat. Au fost chestionaţi 390 de cetăţeni şi reprezentanţi din 450 de companii.

DIMA AL-KHATIB, reprezentant PNUD în Republica Moldova: "Impactul a fost foarte diferit în dependenţă de grupul vulnerabil. De exemplu copii sau confruntat cu mai multe vulnerabilităţi. Dacă erau într-o gospodărie săracă, cu trei sau mai mulţi copii loviţi de sărăcie absolută. Unii au fost nevoiţi să îşi schimbe obiceiurile, să depună mai multe eforturi.  Mai mulţi migranţi au fost forţaţi să revină acasă, mulţi şi-au pierdut locul de muncă".

NIGINA ABASZADA, reprezentant UNFPA în Republica Moldova: "Am încercat să mobilizăm voluntarii care s-au implicat şi au vizitat bătrânii, au vorbit cu ei la telefon. Le-au uşurat izolarea socială. Practic 60 la sută din populaţia persoanelor în etape au raportat izolarea socială. Mai ales cei care locuiesc în zone rurale".

Statisticile arată că restricţiile din pandemie au afectat mai mult femeile şi pe cei din familii sărace. 

Circa 67 procente din aceste gospodării nu au avut venituri sau economii pentru a face faţă crizei. Una din patru femei vulnerabile din eşantionul nostru şi-au pierdut locul de muncă. Circa şase la sută de femei din eşantion au suferit de care forme de violenţă".

"Stăm toţi cu frică nici nu ştii. Cu vecinii nu poţi să te întâlneşti, stai departe unul de altul. Am avut lucru, dar am ieşit în pandemia asta şi acolo mulţi oameni lucrăm, nu putem lucra aşa, intensiv. Acum caut alt lucru. Pandemia a schimbat destul de multe, în primul rând modul în care noi învăţăm. Învăţăm online şi sincer a scăzut calitatea învăţăturii".

Studiul evidenţiază şapte domenii afectate grav de pandemie – HoReCa, comerţul nealimentar, transportul, industria uşoară, sistemul de sănătate, învăţământul şi agricultura.

Circa 50 de procente din companiile de afaceri au funcţionat normal, restul temporar au închis activitatea şi avem circa 4 procente din companii care s-au închis permanent. 

Realizatorii studiului au trimis autorităţilor mai multe recomandări. 

ADRIAN ERMURACHI, secretar general adjunct al Guvernului: "O să vă asigur tot suportul de a implementa recomandările care sunt în acest raport, de a colabora cu autorităţile în procesul de implementare a recomandărilor şi de a încerca ca împreună cu autorităţilor să reflectăm politicile sectoriale".

Experţii susţin că pandemia este şi o oportunitate de schimbare sau de accelerare a unor proiecte - digitalizarea şi modernizarea serviciilor publice, un sistem de educaţie modern sau promovarea unei economii durabile. 
Similare
RECOMANDĂRI