Tiraspolul a eliminat 15 posturi mobile de control, instalate ilegal în timpul pandemiei
Sursa foto:gov.md Vizualizari:

Tiraspolul a eliminat 15 posturi mobile de control, instalate ilegal în timpul pandemiei

Tiraspolul a eliminat 15 posturi mobile din cele 37 instalate ilegal în Zona de securitate pe parcursul situaţiei excepţionale legate noul coronavirus COVID-19. Informaţia a fost confirmată de Comandamentul Militar Întrunit, în urma eforturilor depuse de Biroul Politici de Reintegrare, viceprim-ministra Cristina Lesnic şi delegaţia Chişinăului în Comisia Unificată de Control (CUC).

Asta deşi Igor Dodon spunea acum o săptămână, într-o postare pe Facebook, că de fapt au fost doar 31 de posturi, iar „după încheierea regimului stării de urgenţă, numărul acestora a fost redus la 16”. 

Biroul de Reintegrare spune că au fost eliminate 6 posturi mobile din jurul cartierului Nord din Bender, 3 posturi de la Mereneşti-Tiraspol, posturile de la Proteagailovca, Hârbovăţ, Dzerjinscoie, Pohrebea, Coşniţa şi Doroţcaia.

„Nici Biroul Politici de Reintegrare, nici delegaţia Chişinăului în CUC nu-şi doresc escaladarea situaţiei, dimpotrivă pledează pentru soluţionarea paşnică a conflictului transnistrean”, a declarat viceprim-ministra pentru Reintegrare, Cristina Lesnic.

Observatorii militari urmează să inspecteze posturile rămase, în conformitate cu decizia CUC din 2 iulie. Inspectarea se va desfăşura la solicitarea insistentă a delegaţiei Chişinăului în Comisia Unificată de Control pentru a constata caracterul ilegal şi abuziv al posturilor de control instalate de Tiraspol în Zona de Securitate.

Amintim că, sub pretextul măsurilor epidemiologice, Tiraspolul a instalat 37 de posturi de control grănicereşti fără acordul Comisiei Unificate de Control, ce împiedică libera circulaţie a persoanelor între cele două maluri ale Nistrului, dar şi accesul a cca 50 de mii de locuitori din Zona de Securitate la servicii de bază. Instalarea acestor posturi suplimentare reprezintă o sfidare nu doar a Acordului din 21 iulie 1992, ci şi a celui de la Odessa, semnat la 20 martie 1998, care încă atunci condamna prezenţa grănicerilor în Zona de Securitate şi stipula retragerea treptată a acestora.

Chişinăul a sesizat mediatorii şi observatori în procesul de soluţionare a conflictului transnistrean, dar şi comunitatea internaţională în legătură cu încălcările comise de partea transnistreană, insistând asupra eliminării imediate şi necondiţionate a acestor posturi.

Ultima informaţie amplă privind situaţia în Zona de Securitate a fost trimisă tuturor mediatorilor şi observatorilor în formatul de negocieri 5+2 de către negociatorul-şef din partea Chişinăului, Cristina Lesnic, la 15 iulie curent. Totodată, Chişinăul a solicitat în repetate rânduri Misiunii OSCE să intervină pentru inspectarea şi documentarea incidentelor în temeiul documentului semnat în anul 2004 care consfinţeşte principiile de cooperare dintre CUC şi Misiunea OSCE.

Delegaţia Republicii Moldova în CUC va continua procesul de observare şi monitorizare a situaţiei pentru a sesiza orice incident nou care ar putea fi fixat pe fundalul situaţiei epidemiologice, fără acordul Comisiei.

Similare
RECOMANDĂRI