Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Ungaria vrea gaz din România. Viktor Orban cere sprijinul liderului de la Casa Albă pentru deblocarea câmpului "Neptun"

Gazul românesc din Marea Neagră agită spiritele între Ungaria şi Statele Unite. Premierul Viktor Orban a declarat vineri că, în timpul vizitei la Washington de la începutul săptămânii, i-a cerut liderului de la Casa Albă să intervină pentru deblocarea exploatării. Grupul american ExxonMobil, care a concesionat rezervele, nu s-a decis încă dacă să investească în proiect.

Companiile ExxonMobil şi OMV Petrom explorează împreună aşa-numitul "bloc Neptun" încă de acum 5 ani, în baza unei concesiuni prelungite de guvernul român  pe o perioadă de 15 ani.

Primele estimări arată că în apele teritoriale româneşti ar exista un zăcământ de până la 84 de miliarde metri cubi de gaz.

Ungaria depinde 85% de gazul rusesc, şi aşa cum declara premierul Orban la Washington, gazul românesc ar fi singura alternativă.

Viktor Orban, premierul Ungariei: "Diversificarea ar fi posibilă dacă începe rapid cooperarea dintre România şi SUA. L-am rugat pe preşedintele american să ajute să se întâmple asta".

Purtătorul de cuvânt al grupului american le-a explicat jurnaliştilor de la agenţia Reuters de ce nu a luat încă o decizie privind această investiţie.

Julie King, purtător de cuvânt ExxonMobil: "O decizie finală necesită condiţii fiscale competitive şi stabile, o piaţă a gazelor liberalizată în România, care permite comerţul liber şi o interconectivitate suficientă cu pieţele vecine pe durata contractului de concesionare".

Şi grupul austriac OMV încă discută cu guvernul României privind proiectul Neptun.

Gazul din Marea Neagră ar urma să ajunga în Europa centrală printr-o conductă în cadrul proiectului numit BRUA – iniţialele ţărilor pe care le străbate (Bulgaria, România, Ungaria, Austria).

Similare
RECOMANDĂRI