Vitalie Zâgrea (Cernăuţi): Cei de Acasă nu vor să ne audă

S-a născut în Ţinutul Herţa din Bucovina rămasă peste graniţă. De mic visa să fie jurnalist. La radio, în mod special, asta pentru că încă din copilărie se trezea în fiecare dimineaţă cu programele Radio România Actualităţi şi seara se încheia tot cu emisiunile româneşti care nu se sfiau să intre în casele fiecărui român din Regiunea Cernăuţi!

„M-am născut într-o familie de ţărani români, oameni simpli. Şcoala primară am făcut-o în satul natal, iar şcoala medie în localitatea Buda Mare. În anul 1991 când în satul Molniţa (la doar 3 kilometri de târgul Herţei) s-a deschis primul liceu umanitar cu predarea în limba română am decis să-mi continui studiile acolo. Apoi am devenit student la Facultatea de Litere a Universităţii din Cernăuţi. Chiar în perioada de studenţie colaboram cu redacţia săptămânalului Gazeta de Herţa, avându-l redactor-şef pe fostul meu profesor de română, scriitorul Simion Gociu, o personalitate marcantă în ţinutul Herţa şi Nordul Bucovinei. Am decis să mă angajez la acest ziar românesc întrucât starea financiară de acasă nu era una bună, mai ales după decesul tatălui meu, când eram student în anul patru de facultate. Mama abia reuşea să facă faţă de una singură pentru a mă întreţine la şcoală, pe mine cel mai mic dintre fraţi. Fraţii mai mari erau deja la casele lor.”

În ultimul an de facultate a fost obligat să facă o alegere destul de dureroasă în viaţa lui profesională. A fost pus să opteze între funcţia de redactor la Radio Ucraina Internaţional şi colaborarea cu Gazeta de Herţa.

„Credeam că voi putea să colaborez în continuare la publicaţia românească, dar mi s-a interzis. Aşa erau vremurile pe atunci... Aşa că din 1997 şi până în prezent am rămas devotat redacţiei emisiuni în limba română de la Radio Ucraina Internaţional. Am fost vreo opt ani redactor, apoi redactor superior, redactor-şef adjunct şi iată, din 2006 sunt redactor-şef al redacţiei emisiuni în limba română de la Radio Ucraina Internaţional. Nici nu-mi vine să cred că au trecut atâţia ani. Am îndrăgit foarte mult profesia de jurnalist. A fost visul meu din copilărie. Când eram mici, ne trezeam dimineaţa cu Radio România Actualităţi în casă şi seara când ne culcam tot radioul românesc îl ascultam. Probabil şi acest fapt m-a determinat să-mi aleg o asemenea profesie.”

Alături de câţiva colegi pasionaţi de radio a lansat un post de radio online care emite 24 de ore din 24, doar în limba română.

„Mă bucur că astăzi alături de Radio Ucraina Internaţional, care emite două ore pe zi în limba română, avem şi Radio Cernăuţi, care a reuşit să ajungă în casele şi în inimile românilor de pretutindeni şi care poate fi ascultat non-stop. Pe lângă această frumoasă pasiune – radioul, mai sunt şi preşedinte al Ligii Tineretului Român „Junimea” din regiunea Cernăuţi. Sunt redactor-şef al revistei „Prichindeii din Cernăuţi”. Recent, am semnat şi un acord de colaborare cu TVR MOLDOVA.”

Este căsătorit cu Marilena, profesoară de Limba şi literatura română şi au împreună două fetiţe Daniela - Emilia (12 ani) şi Iustina (7 ani). Amândouă urmează şcoala în limba română, la Gimnaziul nr. 6 „Alexandru cel Bun” Cernăuţi. Încearcă să le transmită fetelor sale ceva din „zestrea” primită de la părinţii săi.

„Cea mai de preţ comoară pe care am primit-o de la părinţii mei o reprezintă limba română şi dragostea de neam. Întorcându-mă cu gândul în copilărie, totul îmi este tare drag. Chiar şi atunci când plecam cu mama la câmp, la kolhoz, adică, aşteptam cu nerăbdare ora prânzului, când ne adunam cu toţi la umbra unui copac bătrân şi scoteam din traistă mâncarea. Nu erau bucate alese (ouă fierte, roşii, castraveţi, brânză, ceapă), dar pentru noi erau cele mai gustoase. Nu pot să uit acele momente frumoase! Oamenii erau uniţi, prietenoşi, se ajutau la nevoie! Acum, din păcate, timpurile s-au schimbat. Nu mai găsim în oamenii noştri bunătatea şi omenia de atunci. Toate clipele mele dragi sunt legate de părinţi şi de sfaturile pe care ei mi le-au dat. Dacă nu erau ei cei care să-mi susţină ideea de a continua studiile la Catedra de Filologie română şi clasică a Universităţii din Cernăuţi, cred că nu reuşeam să ajung astăzi unde sunt. Deşi, la un moment dat, tatăl meu a dorit să mă facă... muzicant. M-a şi înscris la şcoala de muzică din satul Horbova! Dar nu a fost pentru mine. La scurt timp am plecat de la şcoala aceea de muzică, dedicându-mă studiului limbii şi culturii române. L-am avut alături pe scriitorul Simion Gociu, care m-a ajutat foarte mult şi căruia îi sunt mereu recunoscător. Domnia sa locuieşte acum în Bucureşti, cu fiul său Iulian, dar ştiu că tânjeşte foarte mult după locurile sale natale!

Şi ar mai ceva ce am primit de la părinţii mei şi încerc să le transmit fetelor mele: dragostea pentru portul popular. Dacă eu am în garderoba mea un costum popular pe care-l îmbrac de sărbători, la Parada portului popular din Cernăuţi, Sărbătoarea Mărţişorului sau la unele festivaluri de folclor, soţia are vreo şase cămăşi naţionale şi catrinţe pe care le-a primit în dar de la regretata ei bunică înainte să plece în… Lumea fără de dor.

La fel şi fiicele noastre au mai multe costume populare la care ţin foarte mult şi abia aşteaptă momentul când trebuie să le îmbrace, de obicei la şcoală când sunt anumite manifestări culturale sau la biserică în zilele de Paşte sau la Hram în sat. De asemenea, în serile de Crăciun s-au mai păstrat frumoasele obiceiuri de a umbla cu colindatul, cu sorcova… şi atunci fără costum popular nu poţi ieşi din casă.”

Trăieşte în Bucovina de Nord. Dincolo de graniţa României de azi. Este român din familie de români. Dragostea de Patria istorică nu a fost niciodată un secret.

„România ocupă un loc important în viaţa mea. Este Patria limbii române, limbă pe care au vorbit-o părinţii, buneii şi străbuneii mei şi pe care o vorbesc şi eu, dar şi copiii mei. Nu poţi să iubeşti limba maternă, dacă nu iubeşti şi patria ei. Întotdeauna mi-am dorit să cunosc România, să-i descopăr frumuseţile ei. În luna februarie, anul 2020, am fost împreună cu familia în judeţul Neamţ. Am vizitat locurile memorabile de pe acele meleaguri pitoreşti. Şi împreună cu soţia le-am promis fiicelor că în fiecare lună vom merge în România şi vom vizita alte judeţe şi locuri frumoase până când vom cunoaşte întreaga ţară. Este visul nostru să descoperim România cu ochii noştri şi să o iubim cu inima şi sufletul. Dar, iată că această pandemie ne-a dat peste cap planurile, însă sperăm să revenim la normalitate şi la călătoriile noastre prin ţară. De fiecare dată când realizăm o emisiune la radio, ne gândim în primul rând la ascultătorii noştri, pentru că emisiunile sunt realizate pentru vorbitorii de limbă română, din Ucraina, dar şi din România, Basarabia istorică şi din lumea largă.”

La şcoala unde învaţă fetele sale a iniţiat un traseu spiritual de vizitat România numit „Pe urmele lui Eminescu”. Până acum au ajuns cu elevii la Iaşi, Putna şi la Suceviţa! Cu toate acestea nu a fost niciodată uşor să ştii că la mai puţin de 40 de kilometri este ţara strămoşilor tăi în care poţi intra doar cu paşaport...

„Este o bucurie şi o mândrie să fii român. Păcat doar că nu toţi simt acest lucru şi uneori ne lăsăm foarte uşor luaţi de vânturile care se abat asupra noastră şi a limbii române. Dacă am fi mai uniţi, ne-ar fi mai uşor să trecem peste aceste furtuni. Dacă am fi auziţi în România, suferinţele noastre nu ar fi atât de mari. Dar, din păcate, suntem în minoritate. Uneori avem impresia că strigătul nostru de disperare în care cerem ajutor pentru a salva împreună limba română şi şcoala românească din Ucraina nu este auzit de nimeni. Atunci ne pierdem curajul şi noi! În aceste condiţii cei care vor cu desăvârşire să şteargă urmele noastre pe acest pământ bucovinean ar putea reuşi curând! Plâng inimile-n noi şi sufletele noastre se usucă, dar ce putem să facem de unii singuri, când nici cei de Acasă nu ne înţeleg şi nici nu vor să ne audă? Nu cerem nimic imposibil din partea României! Am vrea doar să nu uite de noi, să nu ne lase singuri în aceste lupte grele pentru limba română, credinţa străbună şi tradiţiile populare. La nivel de state, ar fi bine dacă România le-ar solicita colegilor de la Kiev să respecte drepturile minorităţilor naţionale în Ucraina aşa cum România oferă ucrainenilor din ţară toate drepturile şi tot sprijinul! Poate în asemenea situaţie vom fi şi noi iubiţi la noi acasă de populaţia majoritară din Ucraina...

În vremurile grele pe care le trăim cu toţii, parcă mai greu este să fii român şi să trăieşti dincolo de graniţa Ţării Mamă. Mulţi tineri îşi caută rostul în lumea largă şi cam uită de moştenirea strămoşească. Pentru ei şi în mod special pentru tinerii români din Ucraina, Vitalie Zâgrea, jurnalist din Cernăuţi are un mesaj:

„Să-şi iubească limba, portul şi credinţa. Sunt pilonii de bază pe care se ţine o naţiune. Să nu le fie ruşine să vorbească în limba română, să nu le fie ruşine să cânte în limba părinţilor, să se roage în limba noastră maternă. Cea mai frumoasă limbă este limba mamei. Pentru noi românii – este limba română, pentru ucraineni – este limba ucraineană. Să ne iubim limba, să ne iubim neamul şi să nu uităm de strămoşii noştri. Aceste sfinte comori le-am moştenit de la părinţi şi bunei şi am vrea ca şi copiii noştri să le moştenească de la noi. Să nu credeţi că întâmplător luptăm atât de mult pentru limbă, şcoală şi credinţă. Dacă le vom pierde, ne vom pierde şi noi ca popor, ca naţiune.”

Interviu realizat de Aura Dobre