Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Caravana Radio România Chişinău "1918 - când toţi românii au zis Da!" a ajuns la final

Caravana Radio România Chişinău "1918-când toţi românii au zis Da!" a ajuns la final. După ce au cutreierat Republica Moldova în lung şi-n lat şi le-au vorbit basarabenilor despre cel mai important eveniment din istoria noastră - Unirea tuturor românilor într-un singur stat, cei care au participat la aceasta actiune şi-au dat întâlnire la Muzeul Naţional de Artă din Chişinău.

Proiectul cultural dedicat Centenarului Marii Uniri a început în luna septembrie şi, in două luni, a ajuns în 10 oraşe ale Republicii Moldova. Prima ediţie a avut loc la biblioteca raională din oraşul Briceni, iar invitatul special a fost istoricul Ion Negrei.

Printre cei care au prezentat basarabenilor argumentele istorice, lingvistice şi culturale privind unitatea românilor s-au numărat istoricii Anatol Petrencu şi Gheorghe Negru, scriitorii şi publiciştii Vladimir Beşleagă, Vlad Pohilă, regizorul Leontina Vatamanu sau jurnalistul şi comentatorul politic Vlad Ţurcanu.
 
 La evenimentul care a încheiat Caravana Unirii a participat şi ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniţă.

Directorul Radio România Chişinău a subliniat că proiectul a avut scopul de a exprima recunoştinţa faţă de toţi cei care au făcut Marea Unire.

Proiectul Radio România Chişinău, "1918 – Când toţi românii au zis Da!" a fost susţinut de Guvernul de la Bucureşti, prin intermediul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale din România.
 
RECOMANDĂRI