Iulian Rusanovschi: Cea mai cutremurătoare istorie a fost a monumentului Regelui Ferdinand Întregitorul
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Iulian Rusanovschi: Cea mai cutremurătoare istorie a fost a monumentului Regelui Ferdinand Întregitorul

În perioada interbelică, pe teritoriul Basarabiei au fost ridicate mai multe monumente dedicate unităţii neamului, monumente care au fost distruse în cea mai mare parte după ocupaţia sovietică, puţine s-au păstrate, iar unele au fost reconstituite datorită unor oameni cu iniţiativă.

Iulian Rusanovschi, avocat de profesie, dar implicat şi în reconstituirea memoriei istorice, şi Mihail Andrieş arhitect-restaurator au organizat şi au refăcut împreună mai multe monumente din perioada României Mari, printre care şi cele ale Regelui Ferdinand, notează radiochisinau.md.

„Cea mai cutremurătoare istorie a fost a monumentului Regelui Ferdinand de la Ţepilova, acolo s-a păstrat postamentul. Bustul regelui a fost edificat de familia Volcenco în 1936 şi inaugurat în 1938.

În 1940, bustul a fost ascuns sub podeau casei de către bucinul preotului Vasile Ciobanu, Filaret Ciobanu.

În 1941 a fost reinstalat la locul său, în prezenţa autorităţilor regale, a rezidentului regal al ţinutului Nistru.

Filaret Ciobanu a fost gratificat de către Casa Regală pentru acest gest eroic. În schimb, în 1944 când au revenit sovieticii în Basarabia, el a fost deportat în Siberia, de unde nu s-a mai întors. Viaţa lui a fost strivită din cauza gestului nobil pe care l-a făcut pe altarul neamului românesc.

În 1944 bustul regelui a dispărut, iar piatra pe care era instalat a fost răsturnată cu faţa la pământ. Abia în 2009-2010 piatra a fost întoarsă cu faţa în sus, pentru că bântuia un zvon că cine va întoarce piatra va fi blestemat, nişte legende populare… Şi abia atunci când a fost întoarsă piatra, au fost identificate iniţiale Majestăţii Sale Regele Ferdinand.

Ulterior, am găsit fotografia monumentului din 1938, în garajul primarului satului Ţepilova, dl Slutu. Pe baza acestei fotografii, am restabilit monumentul. La inaugurarea monumentului a fost şi nepotul lu Filaret Ciobanu, care a declarat în discursul său: „Bunele, ai învins!”. Peste ani istoria face dreptate celor care au suferit şi prin ridicarea acestor monumente se înfăptuieşte un act de igienă spirituală”.

RECOMANDĂRI