Tineri din România, Republica Moldova, Ucraina şi Ungaria s-au reunit la Oradea
Sursa foto:infoprut.ro Vizualizari:

Tineri din România, Republica Moldova, Ucraina şi Ungaria s-au reunit la Oradea

24 de copii şi însoţitori din România, Republica Moldova, Ucraina şi Ungaria participă în perioada 29 iulie-4 august, la Oradea, la o şcoală de vară dedicată Centenarului Marii Uniri.

Programul şcolii include cursuri susţinute de specialişti ai Muzeului Ţării Crişurilor, ai Universităţii din Oradea şi ai Universităţii ,,Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca, o excursie de documentare în Ţara Beiuşului, la Muzeul Unirii din Alba-Iulia şi vizite la Muzeul Ţării Crişurilor şi Muzeele Memoriale ,,Iosif Vulcan” şi ,,Ady Endre”, potrivit infoprut.ro.

Cursurile au loc la Muzeul Memorial ,,Aurel Lazăr” din Oradea, locul în care, la 12 octombrie 1918, s-a semnat Declaraţia de Autodeterminare a Românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş cu scopul de a afirma dreptul naţiunii române la autodeterminare, precum şi ideea convocării Adunării Naţionale, se arată într-un comunicat de presă.

Tabăra este organizată de Institutul ,,Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, instituţie aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu Muzeul Ţării Crişurilor.

Similare