Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Corina Chiriac, din nou pe scena ,,Cerbul de Aur”

Corina Chiriac este cântăreaţă de muzică uşoară, compozitoare, textieră, actriţă şi realizatoare de emisiuni televizate din România. A fost una dintre cele mai iubite artiste din Epoca de Aur. În martie 1971, reprezintă România la cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Internaţional „Cerbul de Aur” de la Braşov, unde obţine din partea juriului internaţional „Cerbul de bronz”.

Distincţia i-a fost oferită pentru interpretarea melodiilor „Inimă nu fi de piatră” şi „Va veni o clipă”. În ediţia din acest an, va urca din nou pe scenă, iar emoţiile care o încearcă acum le-a transmis tuturor printr-un mesaj.

Corina Chiriac se lansează pe plan naţional cu nemuritoarea lucrare „Valurile Dunării”. Din acelaşi an, 1970, începe seria evoluţiilor ei peste hotare. Debutul său internaţional se produce la „Zilele culturii române” în Polonia. Rezultatele prestaţiilor sale de succes, susţinute în acel an, determină includerea sa în echipa ce va reprezenta România la Festivalul Internaţional „Cerbul de Aur”. În 1975, se află printre primii solişti, cărora TVR le realizează recitaluri color pentru schimburi culturale cu străinătatea.

RECOMANDĂRI