Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Festivalul Internaţional de Teatru „Festis” s-a încheiat

Din cauza pandemiei, teatrul de Satiră Ion Luca Caragiale a organizat într-un mod neobişnuit Festivalul Internaţional de Teatru „Festis”. Aseară a fost prezentat ultimul spectacol–lectură din cele zece programate în ultimele două săptămâni. Chiar dacă cei nouă dramaturgi din diferite ţări, nu au fost prezenţi la festival, ei s-au bucurat de o apreciere specială din partea spectatorilor.

„Ea şi numai ea”, este piesa care a încheiat festivalul Festis 2020. Un spectacol-lectură de Andrei Ivanov, un tânăr regizor din Belarus, care locuieşte la Moscova şi este un luptător împotriva regimului dictatorial de la Minsk.Povestea e despre o mamă văduvă şi fiul său adolescent, care comunică tot mai greu din cauza crizei politice din Belarus. Mama găseşte însă o soluţie pentru a ţine legătura cu fiul şi îşi crează un cont fals pe o reţea socială.

Spectacolul tratează teme actuale, precum relaţiile dificile dintre copii şi părinţi, lipsa comunicării în familie, dependeţa de spaţiul on-line. Timp de zece zile, teatrul de Satiră, Ion Luca Caragiale a găzduit lucrările dramaturgilor din România, Franţa Estonia, Rusia, Belarus şi bineînţeles Republica Moldova.  Festivalul s-a desafăşurat sub genericul – „Teatru ca formă de rezistenţă”, iar autorii au prezentat spectacole care oglindesc realităţii contemporane, abuzuri şi nedreptăţi sociale.  

ALEXANDRU GRECU, directorul Teatrului „Satiricus”: Acest festival în acest format a adus în sala un alt spectator, un spectator mai cult, cel care poate să reziste la un spectacol lectură, trebuie să aibă şi o pregătire respectivă. Această gură de aer pe care o avem, avem nevoie să persistente, să putem să acţionăm şi teatrele să existe, dacă va vrea Dumnezeu şi Covidul să ne lase în pace.

Mai multe spectacole vor fi montate şi prezentate în curând, pe scena teatrului „Satircus” din Chişinău. În perioada festivalului, intrarea la spectacole a fost gratuită, iar sala - plină cu spectatori, chiar dacă evenimentul a fost transmis inclusiv on-line.

„În linii ginerale am citit despre operă şi într-adevăr m-a impresionat discrierea şi am vrut să văd anume această operă.

De la universitate a apărut aşa o propunere şi am vrut să văd un spectacol nou, să-mi cresc nivelul cultural.
E bine să ai unde să ieşi, lumea mai evadează după pandemie şi după statul închişi în casă: Mai ales piesa de teatru e gratuită”, au spus oamenii.

Festivalul Internaţional de Teatru FESTIS a ajuns în acest an la cea de-a patra ediţie, iar majoritatea spectacolelor au fost prezentate în premieră.
Similare
RECOMANDĂRI