Teatrele naţionale din Republica Moldova şi România s-au reunit din nou 
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Teatrele naţionale din Republica Moldova şi România s-au reunit din nou 

Douăsprezece teatre naţionale din Republica Moldova şi România participă în perioada 19-30 septembrie, la cea de-a patra ediţie a Reuniunii Teatrelor Naţionale Româneşti. Evenimentul are loc la Chişinău şi marchează cei o sută de ani de la Marea Unire, transmite IPN.

Directorul Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” de la Chişinău, Petru Hadârcă, a spus la deschiderea oficială a Reuniunii că anul acesta evenimentul este unul foarte important, fiind dedicat centenarului, iar toate piesele care se vor juca în cadrul Reuniunii, sunt scrise de scriitori români.

Secretarul de stat al Ministerul Culturii al României, Gheorghe Popa, a declarat că Reuniunea Teatrelor fiind dedicată anului centenarului este o dovadă a faptului că este apreciată truda dusă de înaintaşii noştri, cea pentru idealurile româneşti.

„Reuniunea Teatrelor Naţionale este un eveniment care a pornit de la un schimb cultural dintre două teatre, unul din România şi altul din Republica Moldova, şi iată că s-a ajuns la faptul ca să avem aici la Chişinău toate teatrele naţionale din România şi Republica Moldova, şi acest lucru ne bucură foarte mult”, a spus Andrei Chistol, secretar de stat la Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării de la Chişinău.

Cea de-a patra ediţie a Reuniunii Teatrelor Naţionale româneşti a fost inaugurată ieri seara cu spectacolul „Carnavalul”, prezentat de către actorii Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău. Această piesă va fi jucată şi joi, 20 septembrie, de la ora 18.30. Vineri, 21 septembrie, Teatrul Naţional „Ion Luca Caragiale” din  Bucureşti, începând cu ora 19.00, aduce în scenă spectacolul „Scrisoarea”. Sâmbătă, 22 septembrie, de la ora 17.00, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi va juca spectacolul „Povestea păsării fără cuib”, iar începând cu ora 18.30, spectacolul „Teatru de război”, regia Cristian Hadji-Culea.

Iubitorii de teatru sunt invitaţi duminică, 23 septembrie, la ora 17.00, la spectacolul „Pe mâine”, iar la ora 19.00, să privească piesa „Proştii sub clar de lună”, jucate de către actorii Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara. Luni, 24 septembrie, de la ora 17.00, Teatrul Naţional Târgu-Mureş va prezenta spectacolele „Tatăl meu, preotul” şi „Pasărea retro se loveşte de bloc şi cade pe asfaltul fierbinte”, începând cu ora 19.00.

Marţi, 25 septembrie, Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, începând cu ora 17.00, va juca spectacolul „Tzara arde şi Dada se piaptănă”, concept de Ion Pop, Ştefana şi Ioan Pop-Curşeu, iar Teatrul Naţional din Târgu-Mureş, de la ora 19.00, piesa „Steaua fără nume”.

Miercuri, 26 septembrie, actorii Teatrului Naţional Satiricus „Ion Luca Caragiale”, de la ora 18.00, vor juca spectacolul „Puştoaica de la etajul 13, sau dragă societate”. Joi, 27 septembrie, de la ora 17.00, Teatrul Muzical Dramatic „B. P. Hasdeu” din Cahul va juca spectacolul „Despărţitorul”, iar Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova – spectacolul „Cealaltă ţară”.

O zi mai târziu, pe 28 septembrie, de la ora 17.00, Teatrul Naţional „Mihai  Eminescu” din Chişinău va prezenta spectacolul „Maria Tănase. Aş muri, moartea nu-mi vine”, iar de la ora 19.00, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova – spectacolul „Gaiţele”. Sâmbătă, 29 septembrie, de la ora 17.00, Teatrul National „Radu Stanca”, Sibiu va prezenta spectacolul „Avioane de hârtie”, iar Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din  Bălţi va juca spectacolul „O noapte furtunoasă” de la ora 19.00.

Duminică, 30 septembrie, începând cu ora 17.00, Teatrul Naţional Târgu-Mureş va prezenta spectacolul „Tatăl meu, preotul”, iar de la ora 19.00, Pasărea retro se loveşte de bloc şi cade pe asfaltul fierbinte”.

Similare
RECOMANDĂRI