VIDEO. Un secol de film românesc. Festivalul cinematografic de la Madrid prezintă o retrospectivă de excepţie
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

VIDEO. Un secol de film românesc. Festivalul cinematografic de la Madrid prezintă o retrospectivă de excepţie

Un public numeros a savurat, la Madrid, prima seară la un festival cinematografic de excepţie. "Un secol de film românesc" - este o retrospectivă de lux pentru spectatorii spanioli, care cunosc deja producţiile noului val. Acum pot să vadă şi pelicule mai vechi care au stat la baza succesului cinematografiei româneşti de astăzi.

Sala Cinematecii Spaniole de la Madrid a fost plină în prima seară a unui ciclu de filme româneşti care aduce în faţa publicului 6 generaţii de regizori români.

Roberto Cueto, critic de film: "Dintre toate producţiile cinematografice vechi din Europa de Est, filmul românesc are, probabil, astăzi, cea mai mare recunoaştere în toată lumea, cea mai mare prezenţă la festivaluri şi numeroase premii".

După ce s-au obişnuit cu peliculele premiate în ultimii ani, cinefilii din Spania pot să vadă şi filme realizate în perioada comunistă, când regizorii se confruntau cu o cenzură puternică.

Primele proiecţii au fost „Scurtă istorie" de Ion Popescu-Gopo şi „Hotel de Lux", de Dan Piţa, care a fost prezent la inaugurarea ciclului împreună cu Dorel Vişan, Mircea Diaconu şi alţi oameni de film din România.

Cine Dore din Madrid va proiecta, până în 29 mai, 12 filme româneşti realizate de-a lungul unui secol, pornind de la „Independenţa României" din 1912 şi terminând cu „A fost sau n-a fost", de Corneliu Porumboiu.

Similare
RECOMANDĂRI