BNM: Rata anuală a inflaţiei se va diminua până la finele anului curent până la nivelul de 1.9%
Sursa foto:basarabia.md Vizualizari:

BNM: Rata anuală a inflaţiei se va diminua până la finele anului curent până la nivelul de 1.9%

Rata anuală a inflaţiei se va diminua până la finele anului curent (până la nivelul de 1.9%). Evoluţia inflaţiei pe parcursul anului viitor va fi ascendentă, după care traiectoria acesteia se va inversa şi inflaţia va coborî spre finele orizontului de prognoză. Pentru primele două trimestre consecutive aceasta se va afla sub interval, iar la finele anului viitor va urca peste limita superioară a intervalului de variaţie.

La începutul anului 2020, traiectoria evoluţiei inflaţiei aceasta va reveni în interval. Inflaţia de bază va spori până la finele anului viitor, însă se va diminua spre sfârşitul orizontului de prognoză.

Conform celui mai recent raport al BNM, ritmul de creştere a preţurilor produselor alimentare va spori până în a doua jumătate a anului viitor, ulterior, începând cu ultimul trimestru al aceluiaşi an, va descreşte. Ritmul anual de creştere a preţurilor reglementate va spori. Ritmul anual de creştere a preţurilor la combustibil va avea o traiectorie descendentă, înregistrând valori negative pe parcursul ultimilor două trimestre ale orizontului de prognoză.

Cererea agregată va rămâne dezinflaţionistă pe parcursul perioadei de prognoză, fiind determinată de caracterul restrictiv al condiţiilor monetare reale, de cel al politicii fiscale din anul viitor şi va fi temperată de cererea externă stimulativă.

Se anticipează că măsurile cumulate ale politicii fiscale vor avea efect proinflaţionist până în prima jumătate a anului viitor. Principalele efecte vor fi generate de majorarea accizelor, extinderea numărului de angajatori care vor acorda tichete de masă, dar şi de recenta reformă fiscală.

Economia mondială denotă tot mai multe semnale de temperare. Valutele economiilor emergente se depreciază din cauza migrării capitalului din economiile emergente spre cele avansate. Sistemul Rezervelor Federale a continuat înăsprirea politicii monetare, în septembrie 2018 majorând intervalul ratelor dobânzilor cu încă 0.25 p.p. Totodată, mesajele Băncii Centrale Europene au devenit mai consecvente privind necesitatea majorării ratelor dobânzilor în zona euro, după ce inflaţia pe parcursul mai multor luni s-a menţinut la nivelul ţintit de BCE.

Totodată, pieţele emergente au fost marcate de situaţia economică precară din Turcia şi Argentina, dar şi de intensificarea tensiunilor comerciale dintre SUA şi China. Preţul petrolului oscilează în proximitatea valorii de 80 USD/baril, iar piaţa mondială de petrol rămâne în aşteptarea intrării în vigoare a sancţiunilor SUA pentru Iran în noiembrie 2018 şi a deciziei OPEC+. Piaţa regională este în aşteptarea noilor sancţiuni SUA pentru Federaţia Rusă şi a ulterioarelor efecte ale acestora. Tot mai mulţi analişti vorbesc despre atingerea punctului de vârf al creşterii economiei mondiale şi despre o posibilă corecţie economică şi financiară în viitorul apropiat.

Similare
RECOMANDĂRI