Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

BNS: Veniturile cresc mai lent în comparaţie cu inflaţia

Odată cu majorarea tarifelor, cresc şi veniturile angajaţilor. Cel puţin asta arată un raport făcut public, astăzi, de către Biroului Naţional de Statistică.

LILIA ŢURCANU, reporter TVR MOLDOVA: „În luna septembrie, salariul mediu brut în Republica Moldova a fost de aproape 9 mii de lei, arată datele BNS. Totuşi, lucrurile stau ceva mai prost dacă privim în esenţă.  Cifrele oficiale arată că fiecare al patrulea angajat, sau mai exact 25 la sută din total, are salariu ce oscilează între trei şi cinci mii de lei. Cota salariaţilor cu retribuţii între şapte şi zece mii de lei este de aproape 23%, iar 19% din totalul angajaţilor câştigă între cinci şi şapte mii de lei. Salariaţii cu 15 - 20 de mii de lei pe lună sunt la fel de mulţi ca şi cei care au salarii de până la trei mii de lei. Ambelor categorii le revine câte o cotă de 6%. Cele mai bune salarii le au specialiştii din IT, telecomunicaţii şi activităţi financiare, iar la polul opus sunt angajaţii din alimentaţia publică, agricultură şi cultură. Datele oficiale arată că în ultimul an, salariul mediu pe economie a crescut cu 13,6%. Doar că majorarea a fost umbrită de inflaţie. În ultimul an, preţul serviciilor şi produselor a crescut cu 12,4 la sută”.

REPARTIZAREA ANGAJAŢILOR ÎN FUNCŢIE DE SALARIU

De la 3000 până la 5000 lei- 25,1%
De la 5000 până la 7000 lei - 18,9%
De la 7000 până la 10 000 lei – 22,8%
De la 10 000 până la 15 000 lei – 15,4%
De la 15 000 până la 20 000 lei – 5,9%
Până la 3000 de lei – 6,4%
Peste 20 000 lei – 5,4%


SALARIILE VS INFLAŢIA

Salariul mediu - 9 000 lei +13,6%
Inflaţia (noiembrie 2021) - 12,4%
 
Similare
RECOMANDĂRI