Cine a cumpărat „Air Moldova”? Detalii despre tranzacţie
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Cine a cumpărat „Air Moldova”? Detalii despre tranzacţie

 Î.S. Compania Aeriană ”Air Moldova” a fost privatizată de către compania Civil Aviation Group S.R.L., în urma  concursului comercial de privatizare anunţat de Agenţia Proprietăţii Publice.

Compania Civil Aviation Group  SRL este fondată de un grup de investitori între care cota cea mai mare este deţinuta de compania cu renume internaţional Blue Air. Aceasta este una dintre cele mai importante companii de pe piaţa avia românească, care deţinând 30 de nave de tip Boeing, în prezent, acoperă 80 destinaţii.

Asociaţi ai Companiei Civil Aviation Group SRL sunt şi 2 persoane fizice, cetăţeni ai Republicii Moldova cu experienţa în domeniul aviaţiei de peste 20 de ani, coproprietar al Companiei aeriene AMS Airlines Air Charter (Georgia) şi  expert financiar, preşedinte al unei companii de consultanţă din SUA.

Valoarea tranzacţiei de vânzare–cumpărare depăşeşte suma de 1,2 miliarde de lei.

Din suma totală, 50 de milioane de lei au fost transferaţi la bugetul de stat, iar restul sumei reprezintă datoriile companiei Air Moldova, pe care investitorul s-a obligat să le achite. De asemenea, cumpărătorul şi-a asumat şi obligaţia soluţionării problemelor de operare şi de dezvoltare a Companiei.

Expunerea la privatizare a întreprinderii de stat Air Moldova a fost determinată de necesitatea salvgardării companiei aeriene şi evitarea falimentului acesteia. În ultimii ani, rezultatele activităţii acesteia denotă un declin continuu, înregistrând în anul 2015 pierderi în mărime de 227 mil lei,  în anul 2016 – profit în mărime de  8,54 mil lei, în anul 2017 pierderi în mărime de 190,4 mil lei. În primul semestru  al anului 2018 datoriile întreprinderii  constituiau 1,283 miliarde lei, fiind în creştere cu 169 mil lei, faţă de începutul anului de gestiune, iar rezultatul exerciţiului financiar din primul semestru este negativ, estimându-se la 160 mil lei,  la aceasta adăugându-se pierderile din anii precedenţi.

Obligaţiile cumpărătorului

Câştigătorul concursului şi-a asumat obligaţia dezvoltării infrastructurii Companiei Air Moldova, extinderea reţelei de rute a companiei aeriene, sporirea fluxului de pasageri pe principalele direcţii existente, operate de Compania aeriană Air Moldova, modernizarea şi mărirea  flotei, a personalului aeronautic, precum şi a piloţilor şi echipajelor  de cabină.

Conform Strategiei de dezvoltare a Companiei Air Moldova, ”Civil Aviation Group” S.R.L. urmează să lanseze 7 rute noi până la finele anului 2019 şi 4 rute noi în 2020. În 2021 este preconizată deschiderea zborurilor pe distanţe lungi către SUA, Canada, China şi zborurilor pe distanţe medii. În plus, este planificată creşterea frecvenţelor pe o serie de destinaţii existente. Activităţile respective se vor baza pe fluxurile reciproce de trafic de călători între ţările CSI şi europene, transformând astfel Aeroportul Chişinău într-un hub internaţional de aviaţie.

În scopul asigurării operării non-stop pe toată reţeaua de destinaţii, ţinând cont de fluxul de pasageri în creştere, numărul de aeronave operate se va mări treptat, astfel încât către anul 2021 flota Companiei AIR-Moldova va număra 14 aeronave. Flota va urmări o modernizare, de tip dual, compus din aeronave Airbus A320/A319 şi Embraer E-190.

Întru dezvoltarea reţelei de destinaţii şi sporirii numărului de aeronave operate, ”Civil Aviation Group” S.R.L. planifică extinderea personalului aeronautic cu 10 echipaje suplimentare până în 2021. Astfel, numărul de piloţi şi echipaje de cabină va creşte de la 180 în anul 2018 până la 380  angajaţi - în 2021.

Pentru formarea şi pregătirea periodică a personalului, până în anul 2023, cumpărătorul şi-a propus alocarea mijloacelor financiare în sumă de circa 3,5 milioane euro.

”Civil Aviation Group” S.R.L. s-a obligat să asigure păstrarea mediului înconjurător conform legislaţiei Republicii Moldova, prevederilor internaţionale şi legislaţiei sectoriale, respectarea riguroasă a normelor privind sănătatea şi securitatea muncii.

Unul din obiectivele cheie ale cumpărătorului este extinderea ariei destinaţiilor de zbor consolidând concomitent poziţia AIR Moldova pe principalele rute existente, prin aplicarea unor preţuri flexibile şi sporind calitatea deservirii întru satisfacerea cerinţelor în creştere a unui număr cât mai mare de pasageri.

”Civil Aviation Group” S.R.L. şi-a asumat obligaţia de a menţine în continuare şi dezvolta statutul Air Moldova de companie naţională şi operator naţional, ceea ce va alinia Republica Moldova la standardele internaţionale şi va asigura o activitate eficientă în interesul cetăţenilor.
Similare
RECOMANDĂRI