Controalele oficiale efectuate de ANSA întreprinderilor ar putea să nu mai fie gratuite
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Controalele oficiale efectuate de ANSA întreprinderilor ar putea să nu mai fie gratuite

Gheorghe Gaberi, directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA), aflat într-o vizită de lucru în raionul Nisporeni, a propus ca toate controalele oficiale la întreprinderi, care acum se fac gratis, să fie plătite, conform tarifelor, de către agenţii economici supuşi controlului.

"Banii acumulaţi ar putea fi utilizaţi şi pentru majorarea salariului angajaţilor ANSA, care în prezent au cele mai mici salarii printre structurile de control de stat", se arată într-un comunicat al ANSA.
 
În cadrul unei întruniri cu angajaţii subdiviziunii ANSA din raionul Nisporeni, Gheorghe Gaberi s-a referit şi la scopurile de reformare a Agenţiei, menţionând că transformările urmează să ducă la eficientizarea activităţii acestei structuri de control, apropierea ei de standardele europene.
 
Directorul General a accentuat că reformarea nu are scopul reducerii angajaţilor şi nicidecum nu va afecta activitatea lor. "Inspectorii rămân să muncească în teritoriu, ei urmând a fi dotaţi cu mijloace tehnice moderne, care le vor simplifica munca şi vor spori gradul de eficienţă".
 
În prezent ANSA are aproximativ 1.400 de anagajaţi şi este autoritatea naţională responsabilă de implementarea politicii statului în domeniul de reglementare şi control pentru siguranţa alimentelor şi în domeniul sanitar-veterinar, zootehnic, al protecţiei plantelor şi carantinei fitosanitare, controlului semincer, calităţii produselor primare, produselor alimentare şi a hranei pentru animale, notează Mold-Street.com.
Similare
RECOMANDĂRI