Curtea de Conturi a depistat calcule greşite în rapoartele financiare ale Ministerului Finanţelor
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Curtea de Conturi a depistat calcule greşite în rapoartele financiare ale Ministerului Finanţelor

Misiunea de audit a Curţii de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) constată că a fost în imposibilitate de a se expune asupra veridicităţii valorii patrimoniului prezentat în rapoartele financiare consolidate ale Ministerului Finanţelor (MF) pentru anul 2017, inclusiv: clădiri - 375,6 mln lei; active în curs de execuţie - 57,7 mln lei şi terenuri - 30,6 mln lei. Această limitare a fost determinată de cadrul normativ naţional privind evaluarea bunurilor domeniului public şi privat al statului, care nu oferă criterii uniforme de stabilire a valorii juste, transmite IPN cu referire la şedinţa CCRM din 1 august 2018. .

De exemplu, clădirea administrativă a aparatului central al Serviciului Vamal are valoarea contabilă de 25,3 mln lei, iar valoarea cadastrală de 36,8 mln lei, mai mare cu 11,5 mln lei. Sau alte exemple: clădirea administrativă a postului vamal Giurgiuleşti-Galati, fiind înregistrată la valoarea contabilă de 43,6 mln lei, are valoarea cadastrală de 0,2 mln lei; clădirea administrativă a postului vamal Leuşeni, are valoarea contabilă de 42,5 mln lei şi valoarea cadastrală de 1 mln lei; terenul din mun. Chişinău, str. Starostenco, 30, care aparţine Serviciului Vamal, este reflectat în evidenţa contabilă cu suma de 3 mii lei, iar valoarea cadastrală a acestuia, este de 30 mln lei.

Controlul insuficient la stabilirea constantelor şi formulelor de calcul în  sistemul informaţional contabil a generat calcularea greşită a uzurii mijloacelor fixe. Această eroare este una sistemică şi poate afecta perioadele precedente. La 31 decembrie 2017, Ministerul Finanţelor a raportat uzura acumulată în valoare de 923,4 mln lei.

Misiunea de audit mai relevă că politica de contabilitate a MF, cât şi cadrul normativ de raportare financiară în vigoare nu stabilesc reguli şi proceduri de consolidare a informaţiilor financiare la întocmirea rapoartelor consolidate. Prin urmare, în anul 2017, nu au fost eliminate conturile şi tranzacţiile reciproce, ce a cauzat majorarea veniturilor şi cheltuielilor cu 59,7 mln lei

În Raportul de audit se menţionează că poziţia financiară şi patrimonială la 31.12.2017 raportate de Minister, constituie: mijloace fixe în valoare de 657,5 mln lei (valoarea de bilanţ), materiale circulante - 63,7mln. lei, venituri - 1,1mlrd. lei, cheltuieli - 1,3mlrd. lei, rezultatul financiar al anului 2017 - ( - 0,2mlrd. lei), rezultatul anilor precedenţi - 0,7mlrd. lei.

Ponderea cea mai semnificativă a patrimoniului, cât şi a cheltuielilor revine Serviciului Vamal, urmat de Serviciul Fiscal de Stat şi aparatul ministerului.

Curtea de Conturi a înaintat recomandările de rigoare, care urmează a fi implementate de către entităţile vizate în Raportul de audit.

Similare
RECOMANDĂRI