Datorită banilor oferiţi de FMI, activele oficiale de rezervă ale Băncii Naţionale s-au majorat. Economist: BNM poate relaxa în continuare politica monetară
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Datorită banilor oferiţi de FMI, activele oficiale de rezervă ale Băncii Naţionale s-au majorat. Economist: BNM poate relaxa în continuare politica monetară

După diminuarea cu cca 144.15 mil dolari SUA în lunile martie şi aprilie, activele oficiale de rezervă au fost restabilite la nivelul de 3 118,53 mil. dolari, potrivit datelor din 24 aprilie 2020.

Această evoluţie a fost determinată, în principal, de acordarea a circa 234 de milioane de dolari de către Fondul Monetar Internaţional în favoarea Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova a creditului de urgenţă pentru gestionarea situaţiei epidemiologice excepţionale provocate de COVID-19. 

În acest context, economistul Veaceslav Ioniţă spune că BNM are toate instrumentele necesare de intervenţie şi poate relaxa în continuare politica monetară, pentru a încuraja creditarea economiei şi a guvernului de către sectorul bancar. 

Totuşi, expertul mai spune că datorită faptului că toţi banii FMI au mers către BNM, rămâne nerezolvată problema creditării bugetului de stat.

Ioniţă aminteşte că bugetul de stat are o necesitate de finanţare de 19 miliarde lei sub formă de granturi şi împrumuturi, iar împrumuturile externe reprezintă 14,2 miliarde lei.

„Până în prezent rămân incerte sursele de finanţare a deficitului bugetar din creditele externe. Cel mai probabil guvernul va fi nevoit să compenseze lipsa de finanţare externă prin contractarea de credite interne. În opinia noastră contractarea a 5-6 miliarde lei credite interne nu va influenta negativ nici piaţa financiară, nici cea valutară. De asemenea Guvernul poate spera la maxim un miliard de lei sub formă de granturi. În total, din surse interne şi granturi, guvernul poate colecta 6-7 miliarde lei. Mai rămâne de găsit alte 12 miliarde lei”, spune economistul.
Similare
RECOMANDĂRI