De azi, comercianţii vor putea emite bonuri fiscale şi în format electronic
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

De azi, comercianţii vor putea emite bonuri fiscale şi în format electronic

Începând de astăzi, comercianţii vor putea emite bonuri fiscale şi în format electronic, iar tabletele şi telefoanele vor fi acceptate de Fisc ca fiind maşini de casă şi control.

Acest lucru este posibil având în vedere intrarea în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 141 din 27 februarie 2019 cu privire la aplicarea echipamentelor de casă şi de control la efectuarea decontărilor, scrie bizlaw.md.

Hotărârea prevede că dispozitivele electronice precum telefoanele sau tabletele, care dispun de un program de aplicaţie dedicat şi identificabil, pot fi acceptate ca având funcţii de maşini de casă şi de control. 

În document au fost stabilite normele privind efectuarea decontărilor în numerar şi/sau prin alt instrument de plată, atât prin maşinile de casă şi de control cu memorie fiscală, cât şi prin alte sisteme informatice, cu sau fără dispozitive electronice (de tip terminal de plată, terminal cash-in, aparat de schimb valutar, precum şi altele ce dispun de un program de aplicaţie dedicat şi identificabil), cu funcţii de maşini de casă şi de control.

Utilizarea sistemelor informatice cu sau fără dispozitive electronice permite generarea şi transmiterea, în cazul prezentării până la momentul achitării de către plătitor a datelor privind numărul de telefon sau adresa electronică, a bonului de casă sau documentului fiscal generat în formă electronică la numărul de telefon sau adresa electronică prezentate.

Având în vedere intrarea în vigoare a Hotărârii menţionate, începând cu 15 aprilie 2019 se abrogă Hotărârea Guvernului 474/1998 cu privire la aplicarea maşinilor de casă şi control cu memorie fiscală pentru efectuarea decontărilor în numerar.

Similare
RECOMANDĂRI