Emiratele Arabe Unite au impus interdicţii unor companii avia din Republica Moldova
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Emiratele Arabe Unite au impus interdicţii unor companii avia din Republica Moldova

Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova anunţă că a primit o scrisoare din partea Autorităţilor Aeronautice din Emiratele Arabe Unite, prin care a fost informată că începând cu 01.02.2020, activitatea a patru companii aeriene din Republica Moldova va fi suspendată pe o perioadă de 6 luni.

ACC spune că în aceeaşi zi au fost date instrucţiuni pentru a rezolva situaţia şi a prezenta un Raport pe acest subiect. O investigaţie preliminară a arătat că interdicţia vine ca urmare a ignorării de către conducerea anterioară a AAC a unor solicitări scrise cu privire la activităţile companiilor aeriene din Republica Moldova în Emiratele Arabe Unite.

În rezultat, a fost sistată activitatea a patru companii aeriene din R. Moldova, fiind impusă interdicţia transportului de mărfuri în Emiratele Arabe Unite.

„În timpul auditului, s-a dovedit că suspendarea companiilor a fost rezultatul unei atitudini neglijente faţă de munca şi inacţiunea conducerii anterioare în perioada 2018-2019.

Conform acestor încălcări ale îndatoririlor funcţionale, Autoritatea Aeronautică Civilă din Republica Moldova va prezenta toate materialele şi informaţiile disponibile organelor competente pentru a efectua o anchetă şi a determina gradul de vinovăţie şi răspunderea oficialilor autorizaţi din cadrul AAC.

Autoritatea Aeronautică Civilă regretă conjunctura creată şi aduce scuzele de rigoare operatorilor aerieni şi Autorităţilor Aeronautice din UAE pentru lipsa dialogului şi a cooperării adecvate. Totodată, AAC dă asigurări că în prezent, sunt întreprinse o serie de măsuri pentru a remedia situaţia cât mai curând posibil”, se spune într-un comunicat al ACC.

În acest sens, pe 17 februarie curent, directorul Autorităţii Aeronautice Civile, Eugen Coştei, va avea o întrevedere cu omologul său din Emiratele Arabe Unite. Pe agenda oficialilor se regăsesc subiecte ce ţin de cooperarea şi intensificarea relaţiilor dintre Autorităţile Aviaţiei Civile din cele două ţări, pentru a consolida măsurile de supraveghere a siguranţei, schimbul de informaţii şi controlul general asupra activităţilor companiilor aeriene.

Această întrevedere este organizată cu asistenţa directă a Ambasadei Republicii Moldova în Emiratele Arabe Unite.

În cadrul acţiunilor întreprinse de Autorităţile Aeronautice Civile, în baza normelor ICAO existente şi a altor acorduri internaţionale, toate comentariile şi neconcordanţele pentru deciziile ulterioare privind reluarea zborurilor companiilor aeriene din Republica Moldova în Emiratele Arabe Unite vor fi luate în considerare în mod obiectiv şi individual.

Similare
RECOMANDĂRI