Guvernator BNM: Cea mai mare provocare este să apărăm reformele implementate
Sursa foto:diez.md Vizualizari:

Guvernator BNM: Cea mai mare provocare este să apărăm reformele implementate

Guvernatorul Octavian Armaşu spune că, în cei 30 de la înfiinţarea Băncii Naţionale a Moldovei, sistemul bancar a fost supus multor teste, au fost acumulate cunoştinţe, experienţă, au fost învăţate şi unele lecţii extrem de grele.

„Va trebui să fim rezistenţi în faţa provocărilor. Şi cea mai mare provocare a momentului este să apărăm reformele pe care le-am implementat cu abnegaţie şi responsabilitate în ultimii ani, astfel încât cetăţenii să se bucure în continuare de serviciile unui sector bancar transparent şi sigur”, a menţionat guvernatorul într-un mesaj transmis cu ocazia celor 30 de ani de la înfiinţarea BNM, transmite IPN.

Octavian Armaşu a menţionat că, în pofida contextului actual dificil, pe fondul pandemiei şi al crizei economice asociate, sistemul bancar este unul viabil şi stabil, armonizat cu standardele internaţionale, cu o arhitectură financiară adecvată, cu servicii şi produse bancare calitative.

„Alături de comunitatea financiar-bancară din întreaga lume am ajuns la o etapă, când trebuie să reconsiderăm lecţiile învăţate în urma crizei şi din această perspectivă să ne continuăm calea profesională în noua realitate. Aceasta ne pune în faţă multe întrebări, la care trebuie sa găsim răspunsuri chiar acum. Să venim cu o viziune nouă asupra paşilor următori şi să desfăşurăm în continuare procesul de reformă în sectorul bancar pentru a răspunde necesităţilor economiei, să venim cu produse moderne, să punem în valoare cele învăţate în criză”, a notat guvernatorul BNM.

Octavian Armaşu şi-a exprimat certitudinea că va fi continuată calea reformelor cu tenacitate şi responsabilitate, construind un sistem bancar puternic, transparent şi competitiv la nivel global.

„În spatele tuturor realizărilor din sectorul bancar stă munca de zi cu zi a  fiecăruia dintre dumneavoastră, cu profundă implicare profesională şi orele dedicate acesteia mult peste program. Stă competenţa dumneavoastră pe care o îmbunătăţiţi prin studiu permanent aliniat la standardele internaţionale şi străduinţa de a fi alături de cetăţeni în incluziunea financiară. Apreciez profesionalismul, devotamentul şi perseverenţa de care daţi dovadă în activitatea dumneavoastră, contribuind la afirmarea sistemului financiar-bancar”, a mai spus guvernatorul.

Banca Naţională a Moldovei a fost creată la 4 iunie 1991 prin decretul preşedintelui Republicii Moldova, astfel fiind puse bazele sectorului bancar din Moldova.
Similare
RECOMANDĂRI