În 2018 transferurile din afara ţării s-au majorat cu 5,6%
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

În 2018 transferurile din afara ţării s-au majorat cu 5,6%

În anul 2018, volumul transferurilor băneşti nete din străinătate în Moldova prin intermediul băncilor în favoarea persoanelor fizice a constituit peste $1,266 mlrd., fiind cu 5,6% mai mult decât în anul precedent.

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la datele Băncii Naţionale a Moldovei, numai în luna decembrie în RM au fost transferaţi $96,36 mil., iar 42% (+8,2 p.p.) din transferuri au fost expediate din ţările Uniunii Europene, iar 25,6% (-7,6 p.p.) - din ţările CSI.

În distribuţia pe state a provenienţei transferurilor în favoarea persoanelor fizice, Rusia continuă să fie partenerul principal al Republicii Moldova ($23,4 mil.), deţinând o pondere de 24,4%, deşi aceasta este cu 7,5 p.p. mai puţin decât anul trecut. În continuare urmează transferurile din Israel - 18,1% ($17,4 mil.), din Italia - 12,5% ($12 mil.), SUA - 9% ($8,6 mil.), Germania - 6,2% ($5,9 mil.), Marea Britanie - 5,7% ($5,4 mil.), Franţa - 4,3% ($4,1 mil.), Spania - 1,5% ($1,4 mil.).

În structura valutară au predominat transferurile în euro - 51,2% (+6,8 p.p.), urmate de transferurile în dolari americani - 43% (-5,1 p.p.) şi transferurile în ruble ruseşti - 5,8% (-7,1 p.p.).

Potrivit datelor neoficiale, peste hotare muncesc circa 1 milion de cetăţeni ai Moldovei. Transferurile băneşti ale migranţilor constituie 20-25% din PIB.

BNM menţionează că transferurile de mijloace băneşti din străinătate efectuate în favoarea persoanelor fizice prin intermediul băncilor nu constau doar din remiterile cetăţenilor Republicii Moldova care lucrează peste hotare, ci includ şi astfel de transferuri unilaterale precum pensii, indemnizaţii, moşteniri, cadouri, donaţii şi altele.

În anul 2017, volumul transferurilor băneşti nete din străinătate în Moldova prin intermediul băncilor în favoarea persoanelor fizice a constituit aproape $1,2 mlrd., fiind cu $121 mil. (11,2%) mai mult decât în anul precedent.

Maximul istoric al transferurilor băneşti a fost înregistrat în anul 2008, când cetăţenii RM au transferat în ţară $1,66 mlrd.
Similare
RECOMANDĂRI