În 2021, PIB-ul Republicii Moldova s-a majorat în termeni reali cu 13,9% faţă de 2020
Produsul Intern Brut (PIB) estimat pentru sfârşitul anului trecut a însumat 66,7 miliarde lei. Comparativ cu trimestrul IV 2020, PIB s-a majorat în termeni reali cu 18,9% pe seria brută şi cu 19,9% pe seria ajustată sezonier. Datele au fost publicate de Biroul Naţional de Statistică.
În anul 2021, Produsul Intern Brut a constituit, conform datelor preliminare, 241,9 miliarde lei, preţuri curente (de piaţă). Comparativ cu anul 2020, în termeni reali, PIB în anul 2021 a crescut cu 13,9% pe fundalul reducerii în anul 2020 faţă de anul 2019 cu 8,3%. Astfel, în comparaţie cu nivelul anului pre-criză, 2019, PIB în anul 2021 s-a majorat cu 4,5% în termeni reali, scrie Bizlaw.md.
Valoarea adăugată brută total pe economie, cu o pondere de 85,8% la formarea PIB, a contribuit cu 11,7% la creşterea PIB în anul 2021 faţă de anul 2020, volumul VAB fiind în creştere cu 13,5%. La creşterea PIB cu 13,9% în anul 2021 faţă de anul 2020 au contribuit, în principal, următoarele activităţi:
- agricultura, silvicultura şi pescuitul (+4,2%) cu o pondere de 10,4% la formarea PIB şi o creştere a VAB pe activităţile respective cu 45%;
- comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor (+2,2%), cu o pondere de 14,9% la formarea PIB şi o creştere a VAB pe activităţile respective cu 14,5%;
- transporturile şi depozitarea (+1,6%) cu o pondere de 4,2% la formarea PIB şi o creştere a VAB pe activităţile respective cu 45,9%;
- informaţiile şi comunicaţiile (+1,2%), cu o pondere de 5,5% la formarea PIB şi o creştere a VAB pe activităţile respective cu 24,3%;
- producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+0,9%) cu o pondere de 2,1% la formarea PIB şi o creştere a VAB pe activităţile respective cu 46,6%;
- arta, activităţi de recreere şi de agrement (+0,5%) cu o pondere de 1,0% la formarea PIB şi o creştere a VAB pe activităţile respective cu 66,3%.
- impozitele nete pe produs, cu o pondere de 14,2% la formarea PIB, au contribuit cu 2,3% la majorarea PIB, volumul lor fiind în creştere cu 17,1%.
Impact negativ la modificarea PIB au avut construcţiile (contribuind la atenuarea creşterii PIB cu 1,6%), cu o pondere de 8,2% la formarea PIB şi o reducere a VAB cu -16%.
Din punct de vedere al utilizării, creşterea PIB în anul 2021 faţă de anul 2020 s-a datorat, în principal:
- consumului final al gospodăriilor populaţiei (contribuind cu 12,6% la creşterea PIB), al cărui volum s-a majorat cu 15,5%, constituind 80,8% din PIB;
- consumului final al administraţiei publice (+0,4%), al cărui volum s-a majorat cu 2%, constituind 16,6% din PIB;
- formării brute de capital fix (+0,4%), al cărei volum s-a majorat cu 1,7%, constituind 24,2% din PIB.
Contribuţie negativă asupra indicelui volumului fizic al PIB a avut exportul net de bunuri şi servicii, contribuind cu -5% la modificarea PIB, consecinţă a creşterii volumului fizic al importurilor de bunuri şi servicii cu 19,2% corelată cu o creştere mai redusă a volumului exporturilor de bunuri şi servicii, cu 17,5%.