Construcţia gazoductului Ungheni-Chişinău va fi gata peste mai putin de doi ani
Sursa foto:Mediafax Vizualizari:

Construcţia gazoductului Ungheni-Chişinău va fi gata peste mai putin de doi ani

Republica Moldova va fi conectată la reţeaua europeană de gaze cel mai târziu în prima parte a anului 2020 şi atunci va putea primi gaze dintr-o multitudine de surse, a declarat, joi, Ion Sterian, directorul general al Transgaz, în cadrul Adunării Generale a Gas Infrastructure Europe, care a avut loc la Bucureşti.

În 2019 - prima parte a anului 2020 vom reuşi ca Republica Moldova să fie conectată la infrastructura europeană de transport gaze. Adică putem duce gaze în primul rând din România, din Marea Neagră, din TAP-TANAP - coridorul sudic din nordul Greciei, dar şi invers, pentru că toate aceste coridoare sunt pe reverse flow (în ambele sensuri - n.r.). Putem duce gaze la Chişinău chiar şi din Marea Nordului", a spus Sterian.

Potrivit Mold-Street, Transgaz a câştigat, iarna trecută, licitaţia pentru achiziţia Vestmoldtransgaz, compania de stat ce deţine gazoductul Iaşi-Ungheni, care ar urma să fie extins până la Chişinău.

Startul şi realizarea acestui proiect în acest an însă este sub semnul întrebării, din cauza lipsei banilor. Astfel în şedinţa de joi a Adunării Generale a Acţionarilor Transgaz, dominată de reprezentanţii Ministerului Economiei, s-a decis ca o cotă de 90% din profituri să fie repartizată cu titlul de dividende către stat.

Consiliul de Administraţie al companiei a propus ca respectiva cotă să fie de 50%, propunere care însă a fost respinsă. Va fi repartizată sub formă de dividende suma de 534,3 milioane de lei româneşti, pentru sursele de finanţare ale companiei rămânând doar 47,7 milioane de lei (circa 10 milioane euro).
Similare
RECOMANDĂRI