Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Preşedintele R. Moldova susţine că valuta naţională trebuie să se deprecieze pentru a favoriza exporturile în Federaţia Rusă

Preşedintele Republicii Moldova susţine că valuta naţională trebuie să se deprecieze pentru a favoriza exporturile în Federaţia Rusă. Unii economiştii spun, şi ei, că atunci când scade leul, exportatorii au de câştigat. Dar sunt multe alte consecinţe negative care afectează grav veniturile cetăţenilor. Poziţia susţinută de Banca Naţională prin politica valutară menţinută în acest an este că leul trebuie să se menţină stabil.

Astăzi, într-o nouă apariţie online la rubrica "Preşedintele Răspunde ", Igor Dodon a fost întrebat de ce valuta rusească are un curs atât de mic faţă de leul moldovenesc. Dodon a spus că regretă faptul că leul a devenit atât de puternic. În opinia sa, moneda naţională ar trebuie să dea înapoi în favoarea rublei ruseşti.

IGOR DODON, preşedintele Republicii Moldova: "În Moldova cu regret eu spun cu regret cursul a scăzut, adică leul s-a întărit. S-a apreciat moneda naţională, de ce spun cu regret pentru că asta defavorizează exporturile. Pentru noi e important o depreciere faţă de euro şi dolar pentru a favoriza exporturile".

Favorizând exporturile, defavorizăm cetăţeni, spun economiştii. Un leu moldovenesc puternic este benefic pentru economie. Produsele de import sunt mai ieftine şi scade inflaţia.

VEACESLAV IONIŢĂ, economist IDIS VIITORUL: "Omul simplu are de câştigat deoarece un leu puternic înseamnă preţuri de importuri mai mci si nu avem creşterea de preţuri asa cum ar putea fi in alte cazuri. Şi într-adevăr în acest an noi avem o încetinire a preţurilor".

Datorită aprecierii leului faţă de toate cele patru valutele regionale: rubla belarusă, rubla rusă, lira turcească şi hrivna ucraineană, ţări care asigură aproape jumătate din importurile de produse agricole şi alimentare, piaţa Republicii Moldova este invadată de produse de import.

VEACESLAV IONIŢĂ, economist IDIS VIITORUL: "Producţia noastră a devenit mai scumpă cu 20% atât pentru piata F. Ruse cât şi produsele de import din Turcia şi Ucraina au devenit mai ieftine pentru piaţa locală. Evident producătorii noştri nu pot vinde nici in Rusia nici nu pot tine competiţia nici pe piata locală".

O altă problemă este cea a gazelor de import care au preţuri în dolari americani. O depreciere a leului duce automat la creşterea tarifelor. Cu toate acestea, Igor Dodon consideră că Banca Naţională ar trebui să îşi revadă poziţia.

IGOR DODON, preşedintele Republicii Moldova: "Eu cred că BNM aici nu procedează corect pentru că nu sunt riscuri de creştere a preţurilor, tarifelor la energia electrică pentru că ele scad. Iată de ce e diferenţa aceasta".

VEACESLAV IONIŢĂ, economist IDIS VIITORUL: "BNM este in prezent între ciocan şi nicovală pe deoparte un leu puternic pentru populaţia insărărăcită  de criză pe de o aparte loveşte dur in producătorul autohton. Este foarte greu să iei decizia ce e mai bine. Instituţiile competente, BNM, de regulă, iau o poziţie pro populaţie, dar până la urmă să nu uităm că populaţia cine sunt, sunt angajaţii la întreprinderi".

Azi, Banca Naţională oferă un curs de 16 lei şi 63 de bani pentru un dolar american, moneda europeană este 19 lei şi 62 de bani, iar pentru o rublă rusească cursul este de 22 de bani.
Similare
RECOMANDĂRI