Proiectele europene de pe ambele maluri ale Nistrului - istorii de succes pentru alţii!
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Proiectele europene de pe ambele maluri ale Nistrului - istorii de succes pentru alţii!

La iniţiativa Fundaţiei Est Europene din R. Moldova, au fost organizate o serie de instruiri între beneficiarii programurilor de granturi de pe ambele maluri ale Nistrului. Astfel organizaţiile care au dezvoltat cu succes afaceri, fonduri pentru tineri, întreprinderi sociale au împărtăşit din experienţa lor colegilor care activează în aceleaşi domenii.

Prima etapă din cadrul instruirilor a fost dedicată proiectelor pentru tineri şi consolidării echipelor Fondurilor pentru Tineri din Bender şi Dubăsari, unde cu exemple motivante a venit Svetlana Budiştean, coordonatoarea Fondului pentru Tineri din Varniţa, care şi-a împărtăşit experienţa de lucru, a oferit sfaturi şi idei de dezvoltare, pentru a face atractive pentru tinerii din regiune, iniţiativele şi activităţile Fondurilor. 

Una din tema de bază a training-ului dedicată tinerilor, a fost fundaraising-ul şi realizarea programelor de granturi mici, prezentând studii de caz şi analize. Astfel participanţii au învăţat cum să colecteze fonduri, cum să elaboreze şi să implementeze un plan de fundraising.

În aceeaşi ordine de idei, s-au întrunit şi beneficiarii granturilor pentru dezvoltarea întreprinderilor sociale, astfel Serghei Gurău, coordonatorul întreprinderii ,,Floare de cireş” şi-a împărtăşit experienţa în ceea ce priveşte conceptul unei întreprinderi sociale şi domeniile relevante de activitate. Totodată au fost puse în discuţii aspecte ce ţin de  rolul inovaţiilor sociale în cadrul organizaţiilor, modelul de bussines plan al întreprinderii ,,Floare de cireş”, cursurile continue de reprofesionalizare a angajaţilor şi metode de stimulare şi motivare a tinerilor pentru a împiedica izolarea socială sau migrarea forţei de muncă. La training au participat reprezentanţii brutăriei sociale „Успешная женщина” din s. Butor, Grigoriopol şi a magazinului social „Модные детки” din or. Tiraspol.

Scopul acestor instruiri este de a face schimb de cunoştinţe şi competenţe prin ilustrarea istoriilor de succes ca studii de caz, crearea unei reţele şi practici continue de a face schimb de experienţă între organizaţiile de pe ambele maluri ale Nistrului.

Evenimentele au loc în cadrul proiectului „Construim punţi, depăşim bariere - construind poduri între societatea civilă şi comunităţile de pe două maluri ale Nistrului”, finanţat de Uniunea Europeană, co-finanţat de Suedia şi implementat de Fundaţia Est-Europeană din Moldova.

 
Similare
RECOMANDĂRI