Recoltarea cerealierelor a început cu o întârziere de 10-14 zile
Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

Recoltarea cerealierelor a început cu o întârziere de 10-14 zile

Campania de recoltare a cerealierelor din prima grupă şi altor culturi a început cu o întârziere de 10-14 zile. După două săptămâni de la seceriş, s-a recoltat grâu de pe o suprafaţă de circa 59 mii ha, recolta totală fiind de 268 414 tone, cu o productivitate medie pe ţară de 4,5 tone de grâu per hectar.

Potrivit Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, citat de IPN, s-au strâns 23 400 de tone de grâu în raionul Orhei, 20 250 de tone – în raionul Ungheni, 19 238 de tone – în UTA Găgăuzia, până la 6-8 mii de tone – la Edineţ, Drochia, Cahul, cu o productivitate medie preliminară de 5,5 tone la hectar în Criuleni, 5 tone la hectar – în Drochia şi Făleşti, 4,9 tone la hectar – la Floreşti şi până la 3,8 tone la hectar – la Orhei.

Potrivit informaţiilor preliminare, până în prezent, s-a recoltat orz de pe o suprafaţă totală de 37 054 ha, recolta totală fiind de 148 887 de tone, cu o productivitate medie pe ţară de 4 tone de orz per ha.

În primele două săptămâni de la începutul campaniei de recoltare a cerealelor din prima grupă, a fost recoltată roada de pe circa 12% din suprafaţa însămânţată. Pentru anul agricol 2021-2022, au fost semănate circa 318 mii ha de grâu, ceea ce constituie cu 4% mai mult decât în anul trecut, şi 64 mii ha de orz sau cu 18% mai mult decât în anul 2020.

În plin proces este şi recoltarea de muştar, ceapă, morcov, varză, castraveţi, roşii, sfecla roşie, dovlecei.
Similare
RECOMANDĂRI