Reguli noi în publicitatea scrisă a creditelor
Instituţiile de creditare vor fi obligate să afişeze dobânda anuală efectivă (DAE), adică dobânda propriu-zisă a creditului, plus toate comisioanele aferente, cu caractere de trei ori mai mari decât altă informaţie menţionată în publicitate, pentru ca cetăţenii să fie informaţi corect.
În vederea sporirii nivelului de protecţie pentru consumatorii care contractează împrumuturi şi creşterea încrederii în sectorul financiar, Executivul a aprobat astăzi avizul la proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Proiectul de lege impune şi standarde minime de creditare responsabilă, prin interzicerea aplicării dobânzilor flotante în cazul creditelor mai mici de trei salarii medii pe economie.
Totodată, urmează a fi modificat şi unele prevederi ale Codului civil, astfel încât instituţiile de creditare să fie obligate să notifice în format electronic debitorul (consumatorul) în cazul reducerii ratei dobânzii aplicate de bancă pentru creditele noi, astfel ca beneficiarul să-şi poată renegocia contractul de credit, în funcţie de fluctuaţiile ratei medii a dobânzii pe sectorul bancar.