Republica Moldova va putea exporta produse lactate în UE
Sursa foto:moldpres.md Vizualizari:

Republica Moldova va putea exporta produse lactate în UE

Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) a anunţat astăzi că a fost informată de către Comisia Europeană referitor la aprobarea deciziei privind posibilitatea exportului produselor lactate fabricate în Republica Moldova.

Potrivit conducerii ANSA, în urma conlucrării eficiente cu serviciile competente ale Comisiei Europene, Uniunea Europeană a decis să includă Republica Moldova în Coloniţa C a Anexei nr. I a Regulamentului 605/2010 care se referă la cerinţele sanitar-veterinare pentru domeniul sănătăţii animalelor şi pentru certificare la importul produselor lactate în UE, relatează Moldpres.

Recent, planul naţional de monitorizare a reziduurilor pentru laptele de bovină a Republicii Moldova a fost aprobat de către Comisia Europeană cu modificarea anexei Deciziei Comisiei Europene 163/2011. Astfel, Republica Moldova dispune de un plan naţional de monitorizare a reziduurilor pentru lapte, obiectiv care necesită a fi îndeplinit în cazul exportului/tranzitului produselor lactate.

”Reieşind din condiţiile situaţiei pandemice, Comisia Europeană va aplica principiul de prelistare a unităţilor pentru exportul produselor lactate moldoveneşti, la propunerea ANSA şi în baza garanţiilor oferite de către aceasta. După finalizarea procedurii de listare a unităţilor şi aprobarea listei unităţilor de către Comisia Europeană şi publicarea acesteia pe site-ul DG SANTE, exporturile vor putea fi efectuate”, a declarat directorul ANSA, Vladislav Cotici.

Similare
RECOMANDĂRI