Precizările Ambasadei R. Moldova în Italia privind turul II de scrutin: Au fost modificate adresele la patru secţii de vot
Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

Precizările Ambasadei R. Moldova în Italia privind turul II de scrutin: Au fost modificate adresele la patru secţii de vot

Ambasada Republicii Moldova în Italia vine cu precizări în contextul turului II al alegerilor prezidenţiale, ce se va desfăşura duminică, 15 noiembrie.

Misiunea diplomatcă precizează că, pentru a corespunde exigentelor sanitare şi pentru optimizarea procesului electoral, adresele secţiilor de votare din oraşele Milano, Bologna, Parma şi Verona au fost schimbate.

"În patru localităţi, unde s-au creat cozi mari de aşteptare şi s-au constatat dificultăţi în gestionarea rândurilor în cartierele rezidenţiale, fapt care a generat reclamaţii din partea localnicilor şi autorităţilor locale, s-a decis modificarea adreselor la cele patru secţii de vot – fiind identificate locaţii mai mari ce vor permite absorbţia mai rapidă a fluxului de persoane şi evitarea aglomeraţiilor", susţine Consulatul R. Moldova de la Milano.

Astfel, au fost efectuare următoarele schimbări de adrese:

Or. Milano – secţia de vot din cadrul Consulatului general a fost transferară pe o nouă adresă: Via Tortona 27
Or. Bologna – adresa nouă: Via del Pilastro 2, Hotel Savoia
Or. Verona –adresa nouă: Piazzale Olimpia 3
Or. Parma – adresa nouă: Via Bizzozzero, 13, Parcul Bizzozzero

Ambasada R. Moldova în Italia menţionează că, în conformitate cu Decretul Consiliului de Miniştri al Italiei din 3 noiembrie, în regiunile din zona „galbenă” este permisă deplasarea pe timp de zi, fiind interzisă în intervalul de timp 22.00 - 05.00. Iar pentru regiunile din zona roşie şi zona portocalie, deplasarea se face în baza unei autocertificări care poate fi descărcată accesând link-ul https://www.interno.gov.it/sites/default/files/2020-10/modello_autodichiarazione_editabile_ottobre_2020.pdf

"Autocertificarea este documentul ce va permite accesul la secţiile de vot în regiunile cu risc sporit de securitate sanitară. Nu uitaţi să o descărcaţi şi să o aveţi la Dumneavostră completată, indicând drept motiv de deplasare participarea la alegeri. Autocertificarea este unicul justificativ legal de circulaţie", precizează misiunea diplomatică.



Totodată, Ambasada R. Moldova în Italia îndeamnă cetăţenii să respecte măsurile de siguranţă în lupta cu COVID-19. "Desfăşurarea procesului electoral a fost autorizată de autorităţile competente italiene, însă, trebuie să se desfăşoare în conformitate prevederile Decretului Consiliului de Miniştri al Italiei din 3 noiembrie 2020, stabilite pentru zonele de securitate sanitară. În caz că la secţiile de votare se vor forma cozi rugăm insistent să fie păstrată distanţa de 1 metru, să nu fie împiedeca circulaţia transportului şi a persoanelor. Vă informăm că în acest scop vor exista voluntari care să ajute la respectarea cerinţelor obligatorii impuse de protocoalele de securitate italiene. De asemenea, vă solicităm să respectaţi cu stricteţe măsurile de securitate sanitară obligatorii în spaţiul public: purtarea măştii, păstrarea distanţei sociale, efectuarea termometriei şi dezinfectarea mânilor".

Amintim că la 15 noiembrie va avea loc turul II al alegerilor preşedintelui Republicii Moldova. Pentru cetăţenii R. Moldova din Italia au fost deschise 30 de secţii de votare, ce vor fi deschise între orele 07.00-21.00.
Similare
RECOMANDĂRI