Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Schimb de acuzaţii între Partidul Acţiune şi Solidaritate şi Partidul Socialiştilor

Acuzaţiile dintre reprezentanţii puterii şi cei ai opoziţiei, nu se încheie aici. Într-o conferinţă de presă, deputatul PSRM, Vlad Batrîncea, a numit drept ilegale acţiunile de ieri ale deputaţilor Blocului ACUM de la tipografia de stat. Batrîncea a promis că se va plânge la Procuratura Generală. Cu o plângere se va adresa şi deputatul PAS, Sergiu Litvinenco

Astăzi, deputatul socialist Vlad Batrîncea, care este şi reprezentantul candidatului independent Igor Dodon, a prezentat documente care ar demonstra că ziarele electorale, găsite ieri la Tipografia de Stat „Universul”, au fost tipărite legal. Astfel, Batrîncea susţine că vor lua măsuri după ce deputaţi din opoziţie ar fi obstrucţionat campania electorală.

Vlad Batrîncea: „Imunitatea deputaţilor în Parlament nu există pentru acte de huliganism şi nu poţi da buzna în incinta unor proprietăţi de stat sau private. Ea există pentru declaraţii în Parlament. De aceea vom solicita Procuraturii Generale investigarea penală a acestor acţiuni”.

Cu o replică la aceste acuzaţii a venit deputatul neafiliat Lilian Carp.


Lilian Carp: „Pentru Vlad Batrîncea, important să-i ajungă foi, la salariu se arată că a cheltuit tocmai 139 de lei pe lună şi nu ştiu dacă îi va ajunge foi. Sau îi dăm noi o foaie şi un toc să pună acea plângere. Încearcă să sustragă atenţia de la opinia publică de la măgăriile care le fac în aceste ultime zile de campanie”.

Tot astăzi şi deputatul PAS, Sergiu Litvinenco a scris pe pagina sa de Facebook că depune şi el la Procuratura Generală o plângere prin care cere cercetarea şi tragerea la răspundere penală a lui Igor Dodon pentru finanţarea ilegală a partidelor politice sau a campaniilor electorale, pentru încălcarea modului de gestionare a mijloacelor financiare ale partidelor politice sau ale fondurilor electorale – infracţiune prevăzută la articolul 181 aliniatul 2 din Codul penal.
 
Similare
RECOMANDĂRI