Cazul Skripal: Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice confirmă teza Londrei privind originea rusă a agentului neurotoxic
Sursa foto:Radio Chisinau Vizualizari:

Cazul Skripal: Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice confirmă teza Londrei privind originea rusă a agentului neurotoxic

Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a confirmat joi teza guvernului britanic cu privire la originea rusă a agentului neurotoxic folosit pentru otrăvirea, pe teritoriul Marii Britanii, a fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei sale, Iulia, informează Agerpres.

"Rezultatele analizei efectuate de laboratoarele desemnate de OIAC (...) confirmă descoperirile făcute de Marea Britanie în ceea ce priveşte identitatea agentului chimic toxic folosit la Salisbury", anunţă OIAC într-un comunicat publicat la Londra, subliniind "puritatea mare" a substanţei.

Londra a identificat substanţa ca fiind un agent neurotoxic din familia Noviciok şi a pus pe seama Moscovei răspunderea pentru acest atac, scrie sursa citată. 

Premierul britanic, Theresa May, a declarat în 12 martie că Serghei Skripal şi fiica sa, Iulia, au fost otrăviţi cu un agent neurotoxic de tip militar din grupul de agenţi neurotoxici Noviciok, dezvoltat de Uniunea Sovietică în anii 1970-1980.

OIAC, care a recoltat propriile eşantioane în oraşul Salisbury la cererea Marii Britanii, nu a atribuit nimănui vina pentru acest atac - Rusia negând orice implicare în acesta - şi nu a specificat numele agentului chimic.

Rezultatele analizelor vor fi discutate în cadrul unei sesiuni extraordinare a OIAC, miercurea viitoare, care a fost convocată la cererea Marii Britanii.

Rezultatele de laborator, care au fost primite în noaptea de miercuri, au fost transmise joi membrilor OIAC.

Iulia Skripal, care a fost externată luni din spital, a anunţat într-un comunicat că suferă efecte de pe urma otrăvirii, în timp ce tatăl său rămâne grav bolnav. Ea a anunţat că a respins oferta de asistenţă din partea Ambasadei ruse.
Similare
RECOMANDĂRI