EXCLUSIV. CORESPONDENŢĂ DIN UCRAINA: Infernul din Irpin: „Au vrut să ne facă să ne fie frică de ei şi să nu mai avem dorinţa să ne apărăm"
Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

EXCLUSIV. CORESPONDENŢĂ DIN UCRAINA: Infernul din Irpin: „Au vrut să ne facă să ne fie frică de ei şi să nu mai avem dorinţa să ne apărăm"

Sute de morţi în rândul civililor - este tributul de sânge plătit de Ucraina în oraşul Irpin, situat în apropierea capitalei Kiev, de unde ruşii s-au retras, dar au distrus tot ce au găsit în cale. Cu bombe, rachete, gloanţe şi fără pic de milă faţă de oamenii nevinovaţi, armata lui Vladimir Putin a transformat oraşul în ruine. Primarul localităţii i-a acuzat pe invadatori de masacru. Echipa TVR - Alexandru Costache, Bogdan Militaru şi Dorel Oancă - a filmat în oraş în exclusivitate un reportaj cutremurător, relatează ştiriletvr.ro.

Anastasia: Am stat tot timpul la subsol. Era foarte frig, ne acopeream cu ce puteam, stăteam îmbrăcaţi, iar ruşii umblau pe lângă ferestrele noastre. A fost îngrozitor.

Irpin a fost cândva un orăşel cochet, cu blocuri moderne, locuri de joacă şi parcuri. Lumea îl ştie acum drept locul în care ruşii au ajuns cel mai aproape de Kiev. Nici 30 de kilometri.

Armata lui Putin a fost alungată până la urmă de ucraineni, dar preţul plătit de oraş în această lună e îngrozitor: 300 de civili şi 50 de militari ucişi.

Leonea: Ferestrele nu mai au geamuri, iar acestea sunt gloanţele care le-au distrus. Au tras în blocul din faţă şi au ricoşat.

4000 de oameni au refuzat să plece din oraş. Unii de frică să nu fie executaţi pe drum, alţii pentru că pur şi simplu nu avut puterea să îşi părăsească locuinţele. Andrei şi vecinii săi au trăit o lună în subsolul blocului, sub artileria ruşilor.

Andrei: Noi nu am vrut să plecăm. Am fost aici în permanenţă. Suntem gospodari, nu ne părăsim casele, pământul natal.

Acum pot, în sfârşit, să ia masa împreună, în holul blocului. Nu doresc nimănui să treacă prin calvarul trăit de ei. Nici măcar ruşilor.

Andrei: De pe 5 martie nu avem apă, electricitate, gaze. Mergem după apă la fântână, pregătim mâncarea în curte, pe foc.

Ruşii au tras şi asupra civililor care încercau să plece şi au jefuit locuinţele celor evacuaţi.

Oleg s-a întors în Irpin în această dimineaţă. Şi-a găsit apartamentul întreg, dar pe camerele de supraveghere a văzut urmele trecerii ruşilor prin casa lui: soldaţii sparg uşa cu furie şi îi răscolesc lucrurile, chiar şi pe cele ale copilului.

Oleg: Au furat documente şi obiecte de valoare, bijuterii de aur. Nu au luat electrocasnice, dar au furat băuturile alcoolice, le-au luat doar pe cele mai scumpe.

Maxim a învăţat să aprecieze la ce distanţă sunt focurile de artilerie, ca să ştie când poate ieşi după apă. În faţa blocului, ruşii i-au lăsat maşina ciuruită de gloanţe.

Maxim: Au vrut să ne sperie, să sperie poporul. Să ne facă să ne fie frică de ei şi să nu mai avem dorinţa să ne apărăm.

Similare
RECOMANDĂRI